O navă rusească este investigată pentru încălcarea sancțiunilor ONU

Miercuri, 03 Octombrie 2018
309
Cargoul de mărfuri generale "Sevastopol" a fost reținut în portul Busan, din Coreea de Sud, începând cu luna august a acestui an.

Pe 28 septembrie, proprietarul navei, compania JSC Guzdon, din Vladivostok, i-a solicitat guvernului rus să intervină pentru eliberarea navei din detenția "ilicită". Nava "Sevastopol" a fost inclusă pe lista neagră a Departamentului Trezorerie al Statelor Unite, alături de alte cinci nave rusești, acuzate de încălcarea sancțiunilor impuse Coreei de Nord, de către ONU. Potrivit proprietarului, nava a fost reținută pentru investigații. Autoritățile coreene au informat proprietarul că guvernul rus trebuie să contacteze guvernul sud-coreean pentru a rezolva problema și a elibera nava.

Pagina a fost generata in 0.2913 secunde