O lovitură pentru mafia lemnului și complicii ei din structurile statului

164
O lovitură pentru mafia lemnului și complicii ei din structurile statului - sumal8211oloviturapentrumafialem-1593180473.jpg

Articole de la același autor

Tăierile ilegale de păduri și comerțul fraudulos de cherestea ar putea deveni istorie, dacă Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) conceput de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va fi pus în practică.

Primul pas a fost făcut. Pe data de 25 iunie 2020, Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și cele privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului.

"Odată cu operaționalizarea SUMAL, vom reuși în timp real, 24 de ore din 24 de ore, să avem un management foarte bun al materialului lemnos; vom ști în orice moment cât s-a tăiat din pădurile României, unde va merge acest material lemnos, către ce depozit și, evident, mai ales, apoi, către terți", a declarat ministrul Costel Alexe.

În cadrul sistemului, vor conlucra toate instituțiile statului român: direcțiile silvice, gărzile forestiere, structurile din subordinea Ministerului de Interne.

"Odată cu operaționalizarea SUMAL, transportul dublu pe același aviz nu se va mai putea realiza. Nimeni nu va mai putea să transporte cu aviz cantități mai mari sau mai mici, pentru că, la fiecare transport de material lemnos, transportatorii vor trebui să prezinte cele trei fotografii - din față, lateral și spate - pentru a putea dovedi că au cantitatea de material lemnos cu care au plecat din pădure și cu care vor ajunge în depozite. Prin acest sistem, vom ști exact cât au tăiat, cât au avizat, câți au însușit atunci când au încărcat mijlocul de transport și, evident, cât trebuie să ajungă la destinație. Prin această hotărâre de guvern ajungem în situația în care limităm și stopăm atât tăierile ilegale din pădurile României, cât și transportul ilicit de material lemnos", a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor.

XXX

România ar fi trebuit să pună în aplicare un astfel de mecanism de control încă din 2016. Dar guvernele care s-au perindat la cârma țării, în ultimii patru ani, au ignorat această obligație. Ele au dus o politică de toleranță față de cei ce au pus la pământ mii de hectare de pădure și față de comerțul ilicit de bușteni și cherestea.

Rămâne de văzut cum va fi aplicat Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos și dacă va fi eficient. Cu siguranță că operaționalizarea lui se va lovi de rezistența slujbașilor statului aflați în cârdășie cu mafia lemnului, care își văd amenințate câștigurile ilicite. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2697 secunde