O lege care reglementează comerţul de pe litoral, mărul discordiei între reprezentanţii industriei ospitalităţii

1434
O lege care reglementează comerţul de pe litoral, mărul discordiei între reprezentanţii industriei ospitalităţii - fond2-1621175156.jpg

Articole de la același autor

Mai sunt două săptămâni şi se dă startul sezonului estival şi problemele se ţin scai de debutul acestuia. După ce că predarea plajelor către operatori întârzie nejustificat de mult, acum, o nouă discordie a apărut la orizont. Hotărârea de Guvern (HG) nr.559 din 2001, care reglementează comercializarea produselor alimentare şi nealimentare în staţiuni, se pare că a împărţit responsabilii din turismul de pe litoral, în două tabere.

De curând, HG 559/2001 a inflamat spiritele la malul mării, după ce Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a propus Guvernului modificarea legii care reglementa comerţul alimentar şi nealimentar de pe litoral. Deşi, la începutul lunii februarie, Primăria Constanţa prin Serviciul Autorizare Operatori Economici, aducea la cunoştinţă că pentru anul 2021, cei care vor să-şi desfăşoare activitatea în unităţi comerciale, inclusiv în laboratoare de patiserie/cofetărie trebuie să respecte prevederile hotărârii de guvern în cauză. De aici n-a mai fost decât un pas, şi responsabilii din turismul constănţean au reacţionat spunând că, este prea târziu pentru astfel de modificări şi că sezonul estival trebuie să înceapă ţinând cont de actul normativ.

Patronatele din turism susţin actul normativ

Primii care au tras un semnal de alarmă au fost reprezentanţii Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa (OPMCTA). „HG 559/2001 care reglementează comerţul cu amănuntul, desfacerea produselor alimentare în magazine, în staţiuni de interes naţional şi local trebuie îmbunătăţită. Este din 2001, lucrurile s-au dezvoltat foarte mult de atunci şi trebuiau aduse la zi. Ministerul de resort trebuia să completeze acest HG şi să-l aprobe. Nu s-a făcut acest lucru. Situaţia s-a inflamat din momentul în care Primăria a spus să se respecte HG 559. Ar fi fost normal să fie o dezbatere la care să participe şi Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc. Se încearcă să se abroge această HG şi să facă ce vor în staţiunile de interes naţional. Nu vom lăsa lucrurile aşa!”, a spus Anca Nedea, director executiv al OPMCTA. Desigur, orice lucru este perfectibil, iar o lege poate fi şi ea îmbunătăţită mai ales că, HG-ul discordiei are şase articole şi reglementază un comerţ la nivelul anilor 2000. De atunci multe s-au schimbat, dar important este să se respecte legea şi turiştii să fie feriţi de abuzuri. „Din câte ştiu eu ANPC nu şi-a dat avizul de anulare a HG, dar dacă se va anula se va crea un haos pe litoral”, a declarat pentru „Cuget Liber“ Nicolae Bucovală, preşedintele OPMCTA.

Şi patronatul RESTO a transmis printr-un comunicat că „urmăreşte cu îngrijorare iniţiativa Ministerului Economiei şi că nu vor susţine propunerea ministrului Claudiu Năsui şi spun că rolul autorităţilor trebuie să fie de atragere, susţinere şi protejare a investiţiilor şi investitorilor”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei patronale RESTO.

Unii agenţi economici nu mai vor HG 599

De partea cealaltă, reprezentanţii Asociaţiei Comercianţilor din Dobrogea (ACD) spun că vor anularea definitivă a HG 559/2001 pe motiv că „este anacronică şi generează erori şi confuzii legate de interpretarea şi punerea ei în aplicare atât în rândul mediului de afaceri, cât şi a instituţiilor şi administraţiei publice locale”.

„Suntem proprietari de spaţii, avem angajaţi permanenţi, contribuim la bugetul local şi la bugetul consolidat al statului şi vrem să nu mai fim supuşi presiunilor de tot felul”, a scris pe pagina de Facebook, un membru fondator al ACD. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5959 secunde