Numărul constănțenilor care se avântă în jungla afacerilor crește spectaculos

943
Numărul constănțenilor care se avântă în jungla afacerilor crește spectaculos - fondnumarulconstantenilorrtf1-1625078816.jpg

Articole de la același autor

• Scădere dramatică a insolvențelor în rândul firmelor constănțene

În primul trimestru al anului 2021, România a fost țara Uniunii Europene cu cea mai mare creștere a produsului intern brut, respectiv 2,8% față de trimestrul IV al anului precedent. De altfel, este singurul stat din spațiul comunitar care, în decurs de un an, a reușit să recupereze pierderea provocată de pandemia Covid-19.


Performanțele economice ale României sunt susținute de evoluția spectaculoasă a numărului afacerilor noi deschise de români în primele cinci luni ale anului 2021. Ele demonstrează că încrederea mediului de afaceri în oportunitățile oferite de piață este tot mai mare, că suntem martorii unei adevărate renașteri a spiritului antreprenorial al românilor.

Desigur, în această perioadă, vechile și noile afaceri continuă să se confrunte cu numeroase dificultăți, dintre care amintim: criza lucrătorilor calificați; situația gravă a infrastructurii de transport rutier și feroviar; costurile ridicate ale creditării și neîncrederea bancherilor; lucrul greoi cu instituțiile statului; birocrația excesivă la accesarea finanțărilor europene; întârzierile mari în acordarea ajutoarelor de stat pentru IMM-uri; creșterea prețurilor energetice și a inflației.

Dar toată lumea se așteaptă ca situația să se îmbunătățească semnificativ odată cu aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană și pe măsură ce statul român va pune în practică reformele, investițiile și programele de sprijin pentru agenții economici.

Spiritul antreprenorial se relansează

Datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului arată că, în primele cinci luni ale anului 2021, în ciuda greutăților și obstacolelor întâmpinate de mediul de afaceri, s-a produs o creștere galopantă a înmatriculărilor de afaceri noi. La nivel național au fost înregistrate 67.142 de înmatriculări de afaceri noi, cu 77.84% mai multe comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Județul Constanța, cu 2.280 de înmatriculări noi, a înregistrat un salt de 58.11%.

O evoluție mai puțin încurajatoare se înregistrează în rândul întreprinzătorilor debutanți. La data de 31 mai 2021, la nivel național, erau înregistrate 48.494 SRL-uri debutant (SRL-D), cu doar 204 mai multe decât la 31 decembrie 2020. Dintre acestea, 39.978 (respectiv 82,44%) erau active. În județul Constanța, la sfârșitul lunii mai 2021 erau înregistrate 1.478 SRL-uri debutant, cu doar două firme în plus față de finalul anului 2020, iar dintre acestea mai erau în funcțiune doar 79,16%.

În schimb, în cazul firmelor înființate de studenți, situația este destul de proastă. La 31 mai 2021, la nivel național, existau 19.907 astfel de firme, cu doar 15 firme în plus față de numărul înregistrat la finalul anului 2020. Dintre acestea, numai 8.971 firme (respectiv 45,06%) mai erau active. În județul Constanța, numărul firmelor înființate de studenți era de 496, cu doar două mai multe față de finalul anului… 2016. În schimb, numărul firmelor studențești active a scăzut la 193 (respectiv 38.91% din total).

A crescut numărul firmelor active

Ca o consecință a dificultăților în timpul pandemiei, în ianuarie – mai 2021 a avut loc o creștere semnificativă a numărului insolvențelor. La nivel național, au intrat în insolvență doar 2.520 firme, cu 54.03% mai multe decât în aceeași perioadă din anul anterior. În schimb, în județul Constanța, numărul insolvențelor s-a prăbușit. Doar 69 de firme au intrat în insolvență, diminuarea în raport cu intervalul ianuarie – aprilie 2020 fiind de 32.35%.

Procesul de curățare a mediului de afaceri de „uscături” continuă. În primele cinci luni din 2021 au fost înregistrate 27.126 radieri de agenți economici, cu 49.84% mai multe față de aceeași perioadă a anului 2020. În județul Constanța au fost 1.161 radieri, în creștere cu 38.67% față de ianuarie – mai 2020.

Pe de altă parte, dizolvările de agenți economici au crescut cu 18.39%, la nivel național, fiind înregistrate 11.454 cazuri. În schimb, în județul Constanța au fost consemnate 534 dizolvări, cu doar 0,19% mai multe.

Numărul agenților economici activi din punct de vedere juridic, raportat de Registrul Comerțului, la 31 mai 2021, a crescut cu 6,59%, față de cel de la sfârșitul lunii mai 2020, ajungând la 1.474.807. Dintre aceștia, 405.869 sunt persoane fizice autorizate, iar 1.068.938 sunt persoane juridice. În județul Constanța, erau înregistrați, la 31 mai 2021, un număr de 53.977 agenți economici activi, în creștere cu 5,93%, din care 11.267 persoane fizice autorizate și 42.710 persoane juridice.

Desigur, situația juridică a agentului economic este una și starea sa comercială este alta. Un număr mare de entități ce figurează ca fiind active juridic sunt inactive din punct de vedere comercial sau au afaceri sporadice.

Capitalul străin, în ușor declin

În continuare, climatul economic din România nu se dovedește prea atractiv pentru investițiile străine. La sfârșitul lunii mai 2021, erau înregistrate 233.076 societăți cu participare străină la capitalul social, cu doar 0,9% mai multe decât la 31 decembrie 2020. Pe de altă parte, valoarea totală a capitalului social subscris s-a diminuat cu 1,1%, fiind cu puțin peste 49,067 miliarde de euro. Pe primul loc după valoarea capitalului social se situează Olanda, cu 5.578 societăți și un capital de 9,279 miliarde euro. Este urmată de: Austria – 7.961 firme și 5,058 miliarde euro; Germania – 23.775 firme și 5,060 miliarde euro; Cipru – 6.247 firme și 4,679 miliarde euro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 30 Martie 2021
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 25 Martie 2021
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.149 secunde