Nuclearelectrica preia linia de procesare tehnică a concentratului de uraniu

437
Nuclearelectrica preia linia de procesare tehnică a concentratului de uraniu - nuclearelectricapreialiniadeproc-1637349209.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care SN Nuclearelectrica preia de la Compania Națională a Uraniului activele aferente liniei de procesare tehnică a concentratului de uraniu a Uzinei de Rafinare E - Sucursala Feldioara.

Activitatea principală a SN Nuclearelectrica constă în producerea de energie electrică și termică, prin procedeu nuclear, precum și producerea de combustibil nuclear prin folosirea tehnologiei de tip CANDU 6.

SN Nuclearelectrica se află în portofoliul de companii al Ministerului Energiei, fiind listată la Bursa de Valori București.

Activele aferente liniei de procesare tehnică a concentratului de uraniu a Uzinei de Rafinare E - Sucursala Feldioara reprezintă un ansamblu unitar de active, capabil să desfășoare activități economice independente, intenția SN Nuclearelectrica, în calitate de cumpărător, fiind aceea de a continua activitatea preluată la data transferului, respectiv producerea de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2).

Uzina de Rafinare E – Sucursala Feldioara a fost construită pentru procesarea concentratului de uraniu din România asigurând, exclusiv, necesarul de materie primă pentru FCN Pitești. Uzina de Rafinare E - Sucursala Feldioara îndeplinește toate condițiile de operaționalizare, cu respectarea strictă a legislației naționale, comunitare, precum și a organismelor internaționale - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) / Agenția de Aprovizionare EURATOM (ASE).

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2657 secunde