Noi modele Mercedes-Benz în showroom-ul Țiriac Auto! Galerie Foto

547

Articole de la același autor

Vineri seară, la showroomul Țiriac Auto din Constanța din Șoseaua Mangaliei 211 au fost prezentate constănțenilor, în cadrul unui eveniment care l-a avut ca gazdă pe Lucian Mândruță, noi modele Mercedes-Benz.


Clienții și admiratorii acestei mărci nu doar s-au bucurat să descopere noua Clasă C și noul Mercedes-Benz GLA, ci au avut parte și de un adevărat spectacol: trupa Proconsul a fost cea care a întreținut, în stilu-i caracteristic, atmosfera.


Dotări tehnice inovatoare
Cele două modele Mercedes-Benz oferă multe surprize plăcute, și nu doar la nivel de design, ci și din punct de vedere tehnic. "Cu un design aerodinamic și un interior ultra-luxos, noua Clasă C este un simbol al confortului, rafinamen-tului și eleganței", spun repre-zentanții Mercedes-Benz. 
Noua Clasă C dispune pe lista de opționale de două sisteme economice de iluminare, ce folosesc tehnologia LED. Modelul este dotat cu un touchpad ce permite interacțiunea extrem de facilă cu sistemul multimedia, precum și introducerea de caractere "scrise" cu mâna pe suprafața de comandă, dar și cu sistemul head-up display, care afișează informațiile importante în câmpul vizual al șoferului, păstrând atenția acestuia la direcția de mers. 


De asemenea, noua Clasă C este echipată cu aproape toate sistemele de asistență care au fost lansate în premieră mondială pe Clasa S și Clasa E. Sistemele de asistență pentru șofer asigură atât sporirea confortului, cât și a siguranței. Printre acestea se numără, în echiparea standard, Attention Assist, Collision Prevention Assist, iar opțional Distronic Plus cu Steering Assist, Brake Assist Plus, Active Lane Keeping Assist.


Noua Clasă C dispune de motorizări puternice și eficiente pe benzină și diesel, toate oferind standard funcția ECO start/stop. Trei motorizări sunt disponibile pentru noua Clasă C - un diesel sub indicativul C 220 BlueTEC și două motoare pe benzină, C 180 și C 200. Toate sunt conform normelor de emisii poluante Euro 6. Mai mult, propulsoarele sunt cu până la 20 de procente mai economice decât cele ale modelului precedent. 


La fel ca în cazul Claselor S sau E, Mercedes-Benz va oferi, începând cu septembrie 2014, o versiune hibridă pentru noua Clasă C, cu un sistem de propulsie format dintr-un motor diesel com-binat cu un motor electric.


Prețurile pentru noua Clasă C încep de la 27.500 euro fără TVA (34.100 euro cu TVA inclus), pentru modelul C 180. 


Un SUV cu prestanță
Modelul GLA este al patrulea model compact de nouă generație Mercedes-Benz, fiind primul SUV al mărcii disponibil opțional cu noua generație a sistemului de tracțiune integrală permanentă 4MATIC cu distribuție variabilă a cuplului motor.


Mercedes-Benz GLA este echipat cu sistemul de detectare a oboselii Attention Assist și cu cel de prevenire a coliziunilor din față, Collision Prevention Assist. 


Iată și ce caracteristici au cele două variante diesel disponibile pentru noul GLA: GLA 200 CDI dispune de 100 kW (136 CP), are o cilindree de 2.2 litri și un cuplu motor maxim de 300 Nm, în timp ce GLA 220 CDI are o cilindree de 2.2 litri, oferă o putere maximă de 125 kW (170 CP) și un cuplu motor maxim de 350 Nm. 


Potrivit reprezentanților Merce-des-Benz, noul GLA poate fi personalizat până în cele mai mici detalii datorită liniilor de echipare  "Style", "Urban" și "AMG Line", dar și cu ajutorul pachetelor "Night" și "Exclusive". O listă complexă de dotări opționale este, de ase-menea, disponibilă pentru procesul de configurare.


Prețurile modelului GLA încep de la 24.625 euro fără TVA (30.535 euro cu TVA inclus), pentru modelul GLA 200.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4711 secunde