Ancheta „Cuget Liber”

Navele străine își fac de cap în zona economică exclusivă a României la Marea Neagră (II)

Miercuri, 18 Noiembrie 2020
2614
• Instituțiile statului român nu le controlează

Informațiile obținute în exclusivitate de ziarul „Cuget Liber” încep să se confirme. În zona economică exclusivă a României instituită în spațiul marin al țărmului românesc la Marea Neagră au loc transbordări de produse petroliere între nave înmatriculate sub diferite pavilioane străine.

În ediția de ieri, v-am prezentat, stimați cititori, atât prevederile legale referitoare la aceste operațiuni, cât și răspunsul Autorității Navale Române la întrebările noastre. Aceasta ne-a adus la cunoștință că „ANR nu este abilitată de lege pentru a efectua constatări și a aplica sancțiuni în zona economică exclusivă”, deși Ordinul ministrului Transporturilor nr. 941 din 2010 susține contrariul.

S-au mulțumit cu interogarea radio

În ediția de astăzi, voi prezenta răspunsul primit din partea Gărzii de Coastă la întrebările mele:

„Instituția noastră a constatat nouă situații în care s-a efectuat transfer de produse petroliere, fiind implicate, în majoritatea cazurilor, nave sub pavilion al țărilor non-UE. De asemenea, în toate cazurile în care s-au sesizat posibile apropieri între două nave aflate în zona economică exclusivă s-a efectuat interogarea radio a acestora, solicitându-se date cu privire la activitățile desfășurate, ulterior fiind informată Autoritatea Navală Română. Având în vedere că exista un risc în ceea ce privește criminalitatea transfrontalieră, siguranța navigației sau poluarea marină, în unele cazuri, mijloacele de mobilitate navală au interceptat aceste nave pentru a constata starea de fapt. În urma interogării radio, navele în cauză au comunicat faptul că acestea au efectuat transfer de combustibil. În toate cazurile, în proximitatea navelor nu au fost observate urme de poluare marină și nu au rezultat indicii rezonabile cu privire la fapte de criminalitate transfrontalieră. Totodată, alte aplicații disponibile la nivel european nu au semnalat eventuale poluări cu produse petroliere în respectivele zone. În ceea ce privește sancționarea acestor fapte, Poliția de Frontieră Română nu are atribuții de sancționare în zona economică exclusivă a navelor care efectuează operațiuni de transfer de produse petroliere.”

Întâmplare sau o practică economică?

Răspunsul Gărzii de Coastă, deși mai cuprinzător decât al Autorității Navale Române, lasă multe aspecte nelămurite. Nu sunt dezvăluite numele și tipul navelor implicate în aceste operațiuni din zona economică exclusivă a României și nici pavilionul sub care acestea sunt înmatriculate. Din informațiile noastre, în fiecare din aceste cazuri au fost implicate câte o navă tanc petrolier sub pavilion Ucraina și o altă navă tanc sub pavilion străin.

Clarificarea tuturor acestor aspecte este vitală pentru înțelegerea situației reale. Dacă navele care au luat parte la aceste transferuri de produse petroliere sunt tancuri este greu de crezut că ar fi fost vorba de o operațiune de bunkerare. Cum poți crede că un tanc petrolier a făcut „pana prostului” și i-a cerut ajutorul primului tanc petrolier care i-a ieșit în cale: „Dă-mi și mie o canistră de motorină să ajung până în Ucraina!”

Faptul că au fost înregistrate nouă cazuri în acest an demonstrează că nu este vorba de o întâmplare. Hai, să admitem gogomănia că una sau două nave au uitat să-și facă alimentarea cu combustibil, dar nicidecum nu se poate crede că nouă nave au pățit-o la fel. Și cum de se întâmplă chestia asta exact în zona economică exclusivă a României? Este evident că ne aflăm în fața unei practici economice puse la cale de anumite companii de navigație!

În toate cazurile, navele au comunicat Gărzii de Coastă, prin radio, că fac transfer de combustibil, dar nimeni nu a verificat dacă acesta este adevărul. Poate că sub masca operațiunii de bunkerare (care este, în fapt, tot o activitate comercială) s-au efectuat transferuri de mărfuri petroliere ori – Doamne ferește! – de armament, droguri ori substanțe periculoase.

Garda de Coastă - pentru că oricum „nu are atribuții de sancționare în zona economică exclusivă a navelor care efectuează operațiuni de transfer de produse petroliere” - s-a mulțumit cu ceea ce i s-a transmis prin radio și, mai departe, a informat, de fiecare dată, Autoritatea Navală Română. Iar aceasta - pe motiv că „nu este abilitată de lege” – n-a întreprins nimic. Și atunci de ce oare Garda de Coastă s-a obosit să aducă la cunoștința Autorității Navale Române fiecare caz în parte, dacă aceasta susține că nu are nicio competență în zona economică exclusivă? Doar ca să se afle în treabă?

Mă întreb dacă ANR și Poliția de Frontieră s-au obosit să facă o statistică a cazurilor de așa-zise operațiuni de bunkerare petrecute în zona economică exclusivă a României, în ultimii cinci ani și dacă au identificat companiile de navigație implicate în aceste practici. Sunt convins că un astfel de studiu ar conduce la concluzii îngrijorătoare.

O problemă de securitate națională

Stimați cititori, potrivit informațiilor noastre, astfel de operațiuni ilegale au avut loc și în anii trecuți, fără ca vreo autoritate din România să intervină. Dosarul „Cocaina de la Marea Neagră”, finalizat în anul 2020 este cea mai bună dovadă în acest sens. În acel caz a fost implicată o navă ucraineană, care a tranzitat apele teritoriale ale României, până aproape de Delta Dunării, fără să îi ceară nimeni socoteala. A ancorat în larg, a staționat timp de 30 de minute, și a lăsat baloturile cu peste două tone de droguri, în plutire, în apele mării, de unde au fost recuperate cu șalupele, de traficanții de la uscat. Cei ce răspund de supravegherea spațiului maritim al României n-au văzut nimic, pentru că – ciudat! - tocmai atunci și-a găsit să se defecteze sistemul de supraveghere la graniță. Și dacă nu s-ar fi înfuriat marea și n-ar fi răsturnat una dintre șalupele traficanților, dacă fluxul n-ar fi scos drogurile pe plajă – ei, bine! - dosarul „Cocaina de la Marea Neagră” n-ar fi existat.

Ancheta ziarului „Cuget Liber” demonstrează că România are grave probleme de securitate economică și securitate națională la Marea Neagră, că drepturile ei suverane în zona economică exclusivă sunt sistematic încălcate, fără ca autoritățile să intervină. Drept urmare, cotidianul „Cuget Liber” solicită Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, Guvernului României și Consiliului Suprem de Apărare a Țării să analizeze vulnerabilitățile semnalate și să ia măsurile cuvenite.



Pagina a fost generata in 0.2734 secunde