Muncitorul român preferă condiția mizeră a șomerului din Occident

394
1
Muncitorul român preferă condiția mizeră a șomerului din Occident - muncitorulroman-1499789295.jpg

Articole de la același autor

În anul 1973, printre studenții de la Sociologie, din cadrul Universității București, circula legenda că unul dintre profesorii de marcă ai acelor ani ar fi declarat următoarele: "Muncitorul român preferă condiția mizeră a șomerului din Occident". Spusele îi erau atribuite ba sociologului Miron Constantinescu, ba matematicianului Mircea Malița. 


În esență, acele vorbe exprimă, pe scurt, mecanismul socio-psihologic al migrației forței de muncă. Într-adevăr, deplasarea lucrătorilor în spațiul economic se realizează după principiul vaselor comunicate, din zonele cu condiții de muncă și viață mai vitrege spre cele care oferă condiții mai bune. În anii ´70 - ´80, perioada industrializării și urbanizării României, migrația forței de muncă era un proces socio-economic, planificat. Municipiul și județul Constanța, în care aveau loc lucrări de extindere și modernizare a portului și a Șantierului Naval Constanța, de construcție a platformei petrochimice de la Năvodari, a Canalului Dunăre-Marea Neagră, a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, au fost punctul de destinație pentru exodul a zeci de mii de tineri din județele sărace ale Moldovei și Olteniei, tineri care nu aveau nicio perspectivă la ei acasă. Li se oferea posibilitatea să dobândească o calificare, un loc de muncă, să câștige un salariu ceva mai bun și chiar să primească o locuință, în caz că se căsătoreau. Cartiere întregi din municipiul Constanța au fost construite pentru acei migranți. Marea lor majoritate nu s-a reîntors niciodată în județele de baștină, decât pentru a-și vizita neamurile, în concediu. 


După 1990, migrația internă a forței de muncă a fost înlocuită de cea externă. Astăzi, peste patru milioane de români muncesc în țările dezvoltate din Europa, în vreme ce economia românească se confruntă cu o criză din ce în ce mai mare de lucrători calificați și necalificați. 


Fără îndoială, diferența dintre câștigurile oferite de Occident și cele din economia românească reprezintă cauza principală a exodului forței de muncă. Potrivit Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene), salariul minim lunar oferit de principalele țări comunitare, care au primit lucrători români înregistra următoarele valori, în 2015: Belgia - 1.501,82 euro, Olanda - 1.501,80 euro, Franța - 1.457,52 euro, Germania - 1.440 euro, Marea Britanie - 1.378,87 euro, Spania - 756,70 euro. În același an, România asigura un salariu minim de doar 217,50 euro, care a crescut la 273,62 euro, în 2017. 


Decalajul salarial uriaș este doar una dintre cauzele migrației externe a forței de muncă. La aceasta se adaugă multe alte cauze: lipsa locurilor de muncă în localitățile și județele de origine și a posibilităților de calificare (în cazul tinerilor absovenți de școală generală sau de liceu), lipsa locurilor de muncă în specialitățile pentru care s-au calificat (pentru absovenții de facultate), condițiile de muncă grele din multe întreprinderi și instituții românești, instabilitatea locurilor de muncă și a cadrului legislativ, lipsa perspectivei de a avea propria locuință și de a întemeia o familie.


Guvernele care s-au perindat la cârma țării în ultimii ani au susținut sus și tare că vor să-i aducă pe români acasă. Dar politica lor economică și socială a condus la creșterea numărului lucrătorilor migranți. 


În cele șase luni de când sunt la guvernare, social - democrații au reușit să stârnească și mai multă neîncredere printre cei plecați din țară. Scandalurile politice din PSD, atacurile la adresa Justiției și a Direcției Naționale Anticorupție, bâlbăielile privind taxele și impozitele, eșecul Legii salarizării bugetarilor, stoparea investițiilor de stat și incapacitatea Guvernului de a atrage fondurile europene sunt motive serioase pentru a-i determina pe cei plecați să nu vină acasă. 


✶ ✶ ✶


Ieri, într-un comunicat de presă, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene, declara: "Prin programul de guvernare ne-am asumat măsuri care să încurajeze întoarcerea tinerilor români acasă. Mă bucur să anunț contribuția fondurilor europene la acest obiectiv de importanță majoră pentru România. Trebuie să înțelegem că țara noastră poate deveni mai puternică dacă știe să valorifice educația, puterea de muncă și creativitatea tinerilor noștri." 


În ce constă, contribuția și încurajarea de care vorbește ministrul? Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman a aprobat 32 proiecte în valoare de 76 milioane de euro, prin Diaspora Start Up. Acestea sunt destinate antreprenorilor români care locuiesc în străinătate sau celor ce s-au întors recent în țară și doresc să-și deschidă o afacere în România. Ei vor primi un ajutor de minimis în valoare maximă de 40.000 euro și pot urma programe de formare antreprenorială.


Am mari rezerve că prin astfel de măsuri se va ajunge la rezultatul dorit, câtă vreme ele sunt grefate pe cadrul politic, economic și social neprietenos din România, care a generat migrația masivă a forței de muncă. Dacă nu se schimbă radical politica guvernanților din București, muncitorul român va prefera, în continuare, condiția mizeră a șomerului din Occident.


Comentează știrea

SEVER
13 iulie 2017
PALAVRE

MESTERE TITA-CALIN,NU PREA ESTI INFORMAT SI NU INTELEGI ESENTIALUL. LASA-I PE SPECIALISTII IN MATERIE SA VORBEASCA. TU STAI CUMINTE LA FAPTE DIVERSE. AM TRAIT 35 DE ANI IN OCCIDENT SI AM VAZUT MIGRATIA FORTELOR DE MUNCA DIN TARILE MAI SARACE OCCIDENTALE INSPRE CELE BOGATE. PROBLEMA ESTE CA ACESTE MIGRATII, ITALIENII-SPANIOLII-PORTUGEZII,GRECII,AU VENIT, AU STAT CATIVA ANI(10-15) ,TIMP IN CARE TARILE LOR AU AJUNS LA UN NIVEL INALT SI APOI S-AU INTORS LA EI ACASA. NOI SUNTEM IN CACAT DE 30 DE ANI SI O SA MAI FIM. ROMANII ,DE LA NECALIFICATI PANA LA SUPRA-CALIFICATI, NICI NU SE GANDESC SA SE INTOARCA. OARE CARE ESTE EXPLICATIA? AICI ESTE PROBLEMA. MIGRATIA DE LA CEI SARACI SPRE CEI BOGATI EXISTA DIN TOTDEAUNA. OARE AMERICA ,AUSTRALIA, NOUA ZENLANDA CUM S-AU POPULAT? SUNTEM NISTE CACATI CU MOT CARE NE CREDEM BURICUL PAMANTULUI SI ASA O SA FIM INCA 1000 DE ANI. CAND UN MEDIC MUNCESTE CAT UN FOST DETINUT POLITIC LA CANAL SI CASTIGA ATAT CAT SA SUPRAVIETUIASCA.........

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0431 secunde