Ministrul Petre Daea vine la Constanța să deschidă Târgul Expoagroutil

486
Ministrul Petre Daea vine la Constanța să deschidă Târgul Expoagroutil - ministruldaeaexpoagroutil-1554322924.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, la ora 11, la centrul comercial VIVO! Constanța, își deschide porțile Târgul Expoagroutil. Aflat la cea de-a XXVII-a ediție, acesta este o manifestare expozițională națională, cu participare internațională, în domeniul agriculturii și industriei alimentare.


Sunt așteptați la festivitatea de deschidere, de la ora 11, Petre Daea - ministrului agriculturii, Laurențiu Baciu – președinte LAPAR, Marius Horia Țuțuianu – președintele Consiliului Județean Constanța; Dumitru Jeacă – prefectul județului Constanța, Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța, primarii localităților constănțene și reprezentanți ai companiilor cu activitate de agricultură și industrie alimentară.
Târgul are loc în perioada 4 - 7 aprilie 2019, organizatori fiind Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și Direcția pentru Agricultură a Județului Constanța.


Printre expozanți sunt producători și distribuitori de utilaje și inputuri agricole, de material săditor, produse tradiționale și viti-vinicole.  S-au înscris peste 85 de participanți, pe o suprafață de expunere de 16.000 mp, în creștere cu 20% față de anul trecut și cu 35% mai mult decât în anii anteriori. 20 dintre aceștia expun pentru prima dată la Constanța. Se remarcă prezența unor firme din Italia, Grecia și Bulgaria. Printre vedetele acestei ediții se numără tractoarele fabricate în România, care vor fi prezente alături de cele din import.


Prin implicarea Asociației Producătorilor Privați Agricoli de Cereale și Plante Oleaginoase din județul Constanța, a LAPAR și a Direcției pentru Agricultură a Județului Constanța, fermierii interesați vor participa la întâlnirile cu specialiștii.
Târgul va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 - 19.00 (4 - 6 aprilie) și între orele 10.00 – 14.00 (în data de 7aprilie).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3718 secunde