Ministrul Economiei anunță controale la beneficiarii Start-Up Nation 2018

231
Ministrul Economiei anunță controale la beneficiarii Start-Up Nation 2018 - ministruleconomieivirgilpopescu-1576701873.jpg

Articole recomandate

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, va realiza, din prima parte a anului viitor, controale la firmele care au câștigat bani prin programul Start-Up Nation 2018, pentru a verifica unde au fost folosiți banii și dacă au fost păstrate locurile de muncă din proiectul inițial.


"Cu certitudine vă spun că voi trimite controale să văd și eu exact pe ce s-au cheltuit banii pe acest faimos program 2018 de succes, poate că așa este, poate că e bine, dar vreau să văd că aceia care au luat punctaje suplimentare cu 4, 5, 6, 10 salariați îi mai și țin. Pentru că una este să ai o afacere de succes și să fii corect și alta este să măresc numărul de angajați și să obțin un punctaj suplimentar. Vom face o evaluare clară a tuturor programelor Start-Up Nation în prima parte a anului viitor, pentru că vreau să prezint tuturor ceea ce s-a întâmplat. Dacă vor fi probleme, le voi prezenta, dacă nu, voi spune că nu au fost probleme cu Start-Up Nation 2018", a precizat ministrul Virgil Popescu, în cadrul unui interviu acordat Agerpres.
Potrivit acestuia, există foarte multe proiecte scoase la vânzare pe internet, ceea ce arată că scopul programului guvernamental, de a crea o generație de antreprenori, nu a fost atins.


Ministrul a precizat totuși că programul va continua cu o nouă ediție anul viitor.


"Vom avea și în bugetul viitor, nu am terminat negocierile cu ministrul de Finanțe și de-asta nici nu am ieșit public să anunț ce se va întâmpla, dar cu certitudine vom lansa și anul viitor un program Start-Up Nation și vom face plăți pentru proiectele vechi. Noi ne dorim un alt tip de Start-Up Nation, care să fie orientat către performanță antreprenorială, către inovare, către IT. Poate că îi vom spune Start-Up Tech Nation, o să vedem cum. Oricum, vom lansa un program în cursul anului viitor. Dar primul lucru pe care îl vom face anul viitor este să începem evaluarea proiectelor de start-up, ca să vedem și noi exact unde sunt", a mai spus Popescu.


El a amintit că, la preluarea mandatului, nu exista niciun ban alocat proiectului Start-Up Nation din bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri.


"Când am venit în minister, în 4 noiembrie, bugetul vechiului Minister al Mediului de Afaceri la Start-Up Nation era zero. Am întrebat de ce, iar cei din minister mi-au adus hârtii. Am văzut cu ochii mei cum în august, înaintea rectificării din august, domnul ministru Oprea a renunțat, sub semnătură, la 100 de milioane de lei credite de angajament, ceea ce i-ar fi dat posibilitatea sau ne-ar fi dat nouă posibilitatea să putem porni un alt program Start-Up Nation 2020 cu credite de angajament. Și am văzut cum cele 200 și ceva de milioane credite bugetare au dispărut la rectificare. Practic a rămas cu zero lei pe capitolul Start-Up Nation în 4 noiembrie", a afirmat Popescu.


El a mai spus că a discutat problema cu ministrul Finanțe și a obținut 300 de milioane de lei, sumă suficientă pentru a onora cele aproximativ 1.500 de cereri, care au fost depuse până la ora actuală. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019
Stire din Social : Controale la firmele care fac deratizare
Pagina a fost generata in 0.4699 secunde