Ministerul Transporturilor și-a amintit, în sfârșit, că viața marinarilor români trebuie protejată

La data de 30 iulie 2019, în evidențele Autorității Navale Române, erau înregistrați, pentru sectorul maritim, 30.885 de navigatori cu documente valabile, din care: 4.719 ofițeri aspiranți (cadeți), 6.994 ofițeri maritimi de nivel operațional, 8.669 ofițeri maritimi de nivel managerial, 807 ofițeri maritimi portuari și 9.666 nebrevetați.

În ciuda acestei realități, statul român a manifestat o rezistență condamnabilă în ratificarea și punerea în practică a Convenției internaționale privind munca și viața pe mare MLC 2006, demonstrând că puțin îi pasă de soarta marinarilor români.

Țara noastră a devenit parte a Convenției MLC 2006 abia pe data de 21 august 2015, când în „Monitorul Oficial” nr. 636 a fost publicată Legea nr. 214 de ratificare a actului normativ internațional. Dar de atunci și până astăzi nu s-a grăbit să o pună în practică. Practic, statul român a fost complicele rechinilor din shipping-ul internațional, care au escrocat mii de navigatori români.

Abia acum, la cinci ani de la momentul ratificării, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul hotărârii de guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii. Se asigură, totodată, transpunerea în legislația națională a prevederilor acordurilor încheiate între Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) privind aplicarea Convenției MLC 2006.

Actul normativ instituie cadrul legal prin care navigatorilor li se garantează acordarea următoarelor drepturi de protecție socială: îngrijire medicală, indemnizațiile de boală, indemnizațiile pentru șomaj, indemnizațiile pentru pensie, indemnizațiile în caz de accidente de muncă sau boală profesională, indemnizațiile familiale.

De asemenea, se instituie următoarele obligații pentru armatorii români și străini care angajează navigatori români:

- să introducă în contractele de angajare ale navigatorilor standardele minime impuse de MLC 2006 și de amendamentele din 2014 la aceasta;

- să asigure la bordul navelor condiții minime de muncă și viață conform prevederilor MLC 2006 și amendamentelor din 2014 la aceasta;

- să constituie o garanție minimă care să acopere cheltuielile membrilor de echipaj în caz de abandon;

- să asigure repatrierea navigatorilor.

La rândul lor, agențiile de crewing (de recrutare și plasare a navigatorilor) vor avea obligația:

- să constituie o garanție minimă care să acopere cheltuielile și repatrierea navigatorilor plasați la bordul navelor, în caz de abandon;

- să plaseze personal navigant doar pe nave ai căror proprietari respectă prevederile MLC 2006 și amendamentele din 2014 la aceasta.

Actul normativ stabilește o serie de obligații și pentru Autoritatea Navală Română, printre care:

- verificarea navelor sub pavilion străin care intră în apele naționale navigabile privind respectarea prevederilor MLC 2006 și amendamentelor din 2014 la aceasta;

- autorizarea și verificarea agențiilor de crewing pentru respectarea prevederilor MLC 2006 și amendamentelor din 2014 la aceasta;

- implicare în repatrierea tuturor navigatorilor români în caz de abandon.

Deloc surprinzător, cele mai multe prevederi ale proiectului de act normativ se referă la navele maritime sub pavilion românesc și echipajele lor, deși flota noastră maritimă comercială se reduce la trei nave: cargoul de mărfuri generale „Albatros” (care a fost transformat în laborator pentru studenți) și ferry-boat-urile „Mangalia“ și „Eforie”, aflate în conservare din 2009.

Este dovada că, fantoma flotei maritime comerciale bântuie pe holurile și prin birourile Ministerului Transporturilor, chinuindu-i pe bieții amploiați și obligându-i s-o pomenească în toate actele normative, în vecii vecilor, amin!