Ministerul Agriculturii cere sprijinul mediului academic

154
Ministerul Agriculturii cere sprijinul mediului academic - ministerulagriculturiicerespriji-1595527490.jpg

Articole de la același autor

La începutul acestei săptămâni, secretarii de stat și experți din Ministerul Agriculturii au participat la o întâlnire de lucru cu conducerile principalelor universități de științe agronomice și medicină veterinară din țară.

În cadrul reuniunii, au fost abordate următoarele subiecte: politica de sprijin a ministerului privind finanțarea liceelor agricole, adaptarea curriculei din învățământul superior agronomic românesc la noile provocări ale politicii agricole comune a UE, cercetările științifice implementate, care au ca temă seceta, menținerea apei în sol, prevenirea fenomenelor de deșertificare, schimbările climatice, agricultura ecologică.

Experți din Ministerul Agriculturii au prezentat situația învățământului liceal agricol. În urma apariției Legii 57/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, s-a creat cadrul legislativ de susținere financiară a 57 licee tehnologice cu profil preponderent agricol și s-a elaborat un plan de măsuri în acest sens. Ministerul va avea atribuții privind finanțarea de investiții și a unor cheltuieli materiale, precum și îmbunătățirea calității învățământului liceal agricol. Astfel, se are în vedere susținerea înființării de noi specializări profesionale care să fie în concordanță cu noile cerințe din agricultură și industrie alimentară, fundamentarea cifrei anuale de școlarizare, perfecționarea cadrelor didactice de specialitate, organizarea stagiilor de practică în funcție de cerințele și opțiunile elevilor și ale angajatorului, promovarea învățământului dual. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Stire din Economie : Veste bună pentru agricultori!
Luni, 13 Iulie 2020
Stire din Economie : Economia pe scurt
Joi, 09 Iulie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.3616 secunde