Ministerul Agriculturii a primit bani mai mulţi. Dar insuficienţi!

Sâmbătă, 13 Februarie 2021, 00:00
231
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale i-au fost repartizate 26 miliarde de lei, credite bugetare, reprezentând 10,4% din totalul bugetului pe anul 2021. Banii pentru plăţile fermierilor sunt şi ei mai mulţi, însumând 21, 951 miliarde de lei. În schimb, fondurile pentru despăgubirile de secetă nu există.

Se ştie că anul acesta, Guvernul condus de economistul Florin Cîţu, este un buget de criză, de tăieri şi de reforme. Executivul trebuie să respecte angajamentele asumate în faţa Comisiei Europene şi a pieţelor internaţionale care finanţează datoria României. Proiectul Legii de buget de stat pentru acest an a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Pe de-o parte, Ministerul Agriculturii a primit mai mulţi bani, dar asta nu înseamnă că vor fi acoperite toate cerinţele sectorului. Specialiştii sunt de părere că majorarea bugetului s-a datorat, de fapt, acoperirii co-finanţării fondurilor europene şi nu sprijinirii directe a fermierilor. Cei mai mulţi bani au fost distribuiţi pentru cofinanţarea proiectelor pe fonduri europene, suma pentru plăţile aferente schemelor de sprijin, a crescut la 21.951 miliarde de lei, cu 23,76%, mai mult faţă de 2020, când a fost de 17.737 miliarde de lei.

Mai puţini bani pentru culturile de primăvară afectate de secetă

De fapt, Agricultura are cu un miliard de lei mai puţini bani în acest an. Cei mai afectaţi vor fi fermierii care nu vor primi despăgubiri pentru culturile de primăvară, calamitate de secetă. În schema proiectului de buget, la punctul 09 – despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură, apare suma de 1.000.000 lei, mai puţin cu 99,89%. Cifră infimă pentru nevoile reale ale agricultorilor care au rămas fără culturi din lipsa precipitaţiilor. Pentru îmbunătăţiri funciare, irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului a fost prevăzută suma de 795.160 lei, mai mult cu 10,19% faţă de anul trecut când a fost 721.638 lei. Bugetul Ministerului Agriculturii mai are prevăzute 213.108 mii lei, fonduri pentru recensământul agricol care se desfăşoară în perioada februarie – aprilie 2021, pentru anul de referinţă 2020. De fapt, vorbim despre cheltuieli administrative fără a aduce un ajutor agricultorilor. Tot din bugetul Ministerului Agriculturii se vor finanţa liceele agricole. „Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să efectueze pe tot parcursul anului redistribuiri de credite de angajament şi credite bugetare în cadrul anexei nr.3/22/02a – Transferul de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol pe anul 2021, în funcţie de gradul de utilizare a sumelor repartizate pe unităţi administrative şi teritoriale şi unităţi de învăţământ, cu încadrarea în valoarea totală prevăzută în anexă”, se arată în proiectul de lege.

Este vorba despre suma de 15.000.000 lei. Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2021 este afișat în dezbatere publică pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice și va fi supus votului în Parlamentul României.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3342 secunde