Mihai Daraban a primit vizita ambasadorului Israelului în România
191
Articole de la același autor
Drama unui marinar român, care a muncit 11 ani pe navele unei companii olandeze și a fost concediat
03 Aprilie 2021
Noul salariu minim din flota mondială este negociat la Geneva
28 Aprilie 2021
Fiscul din Medgidia vinde terenuri și autoturisme
26 Martie 2021
Nu există navigator român care să nu fi putut pleca în voiaj din cauză că n-a avut certificările la zi
12 Mai 2021
Fiscul constănțean vinde case, apartamente, terenuri și autoturisme la prețuri de chilipir
09 Aprilie 2021
Statul român își bate joc de lupii de mare
23 Martie 2021
Mihai Daraban - președintele Camerei de Comerț și Industrie a României a primit vizita lui David Saranga - ambasadorul Israelului în România. Întrevederea a avut ca obiective principale analizarea stadiului cooperării economice dintre cele două state, precum și identificarea modalităților optime de consolidare a relațiilor economice bilaterale.
„Între cele două state există un nivel înalt în ceea ce privește cooperarea economică, în România fiind înregistrate peste 8.000 de companii cu capital israelian. Cu toate că volumul schimburilor de produse și servicii se apropie de 1 miliard de euro, suntem de acord cu toții că potențialul celor două state este unul cu mult mai mare. Numai dacă luăm în considerare faptul că, recent, au fost descoperite rezerve de gaze naturale în Israel, cu siguranță că vom putea identifica oportunități de cooperare între specialiștii din cele două state în domeniul energetic. În acest context, devine foarte important să cunoaștem din timp dimensiunea, cifra de afaceri și interesul pe piața românească a firmelor israeliene”, a declarat Mihai Daraban.
„Pentru Israel, cooperarea economică cu România reprezintă o prioritate de vârf. Va trebui, astfel, să intensificăm dialogul dintre reprezentanții companiilor din cele două state. Putem dezvolta relații intense în sectoare economice cum ar fi: agricultura, managementul apei, securitate cibernetică, sănătate și soluții digitale de sănătate. După cum știți, Israelul este lider la inovare și digitalizare, lucruri de care poate profita din plin și România”, a declarat ambasadorul David Saranga.
Potrivit datelor ONRC, volumul total al schimburilor comerciale dintre România și Israel însuma 570,15 milioane de euro, la sfârșitul anului 2020. La nivelul lunii martie 2021, în România activau un număr de 8.298 de companii israeliene, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 64,04 milioane de euro.
Potrivit datelor ONRC, volumul total al schimburilor comerciale dintre România și Israel însuma 570,15 milioane de euro, la sfârșitul anului 2020. La nivelul lunii martie 2021, în România activau un număr de 8.298 de companii israeliene, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 64,04 milioane de euro.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 12 Mai 2021
Marţi, 11 Mai 2021
Duminică, 09 Mai 2021
Joi, 22 Aprilie 2021
Miercuri, 21 Aprilie 2021
Marţi, 27 Aprilie 2021
Marţi, 20 Aprilie 2021
Marţi, 20 Aprilie 2021
Miercuri, 12 Mai 2021