Mihai Ciobănașu a câștigat Olimpiada sănătății și securității în muncă din SNC

475

Articole de la același autor

De cum intri în Șantierul Naval Constanța te întâmpină un șir de panouri expresive și viu colorate. Unul atenționează trecătorul: "Nu uita, familia și prietenii te așteaptă! Respectarea normelor de protecție a muncii îți garantează sănătatea și viața." Altul cere pe un ton imperativ: "Folosiți echipamentul de protecție!" Al treilea filosofează, amintindu-i trecătorului că viața lui poate atârna de un fir, dacă nu utilizează echipamentul individual de protecție, în timp ce al patrulea îi interzice să consume alcool la locul de muncă.


Sistemul de panotaj demonstrează cât de mare preț pune conducerea șantierului pe educarea lucrătorilor în spiritul respectării normelor de securitate a muncii. 


De altfel, Șantierul Naval Constanța este singura companie din județul nostru și printre puținele din țară care organizează, an de an, un concurs de sănătate și securitate în muncă, inițiativa aparținând, deopotrivă, Sindicatului Liber al Navaliștilor și administrației unității. 


v v v


Cea de-a 18-a ediție a acestei competiții s-a încheiat. La întrecere au participat circa 800 de angajați din toate sectoarele de activitate. Competiția a început pe data de 4 septembrie 2017 și s-a desfășurat în sistem piramidal, în trei faze: pe maiștri și sectoare de lucru, pe secții și, ultima, pe societate. De la o etapă la alta, testele au avut un număr de întrebări și un grad de dificultate sporit. 


Luni, 23 octombrie 2017, s-a desfășurat faza finală, la care au participat câștigătorii primelor trei locuri din secțiile șantierului naval. Cei 16 concurenți au avut de rezolvat un test de cunoștințe cu 50 de întrebări. Pentru departajarea primilor doi clasați, care răspunseseră corect la 45 de întrebări, a fost nevoie de un test de baraj cu 23 de întrebări. Diferența dintre cei doi a fost de numai un punct, primul răspunzând corect la 22 de întrebări.


"Aurul" acestei ediții a fost câștigat de Mihai Ciobănașu, din cadrul atelierului docuri. Lenuța Bobeș, reprezentanta secției confecții - montaj - saturări, s-a clasat pe poziția a doua, locul trei fiind ocupat de Mihai Neagu, din cadrul secției corp.
Ieri, în prezența directorilor Victor Teodosescu, Asan Modin și Nicolae Stoian, a președintelui sindicatului, Dede Perodin, și a vicepreședinților Costel Constantin și Mihai Petrea, a avut loc festivitatea de premiere. Câștigătorii au primit cupe, diplome și premii în obiecte.


Cei trei "olimpici" nu sunt la prima performanță. La edițiile anterioare, Mihai Ciobănașu s-a clasat de trei ori pe primul loc și o dată pe locul al doilea. Împreună cu echipa SNC-ului deține un loc I și un loc II, în concursul la nivel de federație. Lenuța Bobeș a ocupat primul loc pe întreprindere, în ediția din 2016, și locul doi cu echipa, în întrecerea la nivel de federație. La rândul său, Mihai Neagu s-a clasat pe locul doi, în 2015, pe locul trei, în 2016, și mai deține un loc I și un loc II, cu echipa.


Răspunzând întrebărilor ziarului "Cuget Liber", Asan Modin - directorul de producție, a declarat: "Această competiție reprezintă o sinteză a activităților desfășurate în Șantierul Naval Constanța pentru respectarea procedurilor de sănătate și securitate în muncă și de PSI. Ea reflectă grija acordată vieții și sănătății celor ce muncesc în această companie. Efectele acestei întreceri ajunsă la a 18-a ediție s-au observat de-a lungul anilor. Grija oamenilor pentru păstrarea în bună stare a instalațiilor, sculelor și dispozitivelor, pentru condițiile de lucru, pentru respectarea procedurilor de securitate a muncii a crescut. Iar aceasta s-a reflectat în scăderea numărului accidentelor de muncă. Bilanțul trimestrului III din 2017 arată că au avut loc doar trei accidente de muncă minore, față de cinci accidente în același trimestru din 2016. Îmbucurător este faptul că nu numai numărul accidentelor a scăzut, dar și gravitatea lor."


v v v


Stimați cititori, cred că modelul acestei competiții ar trebui să fie preluat și de ceilalți agenți economici, în special de către companiile din sectoarele cu risc mare de producere a accidentelor și îmbolnăvirilor. Mă refer la operatorii portuari, la transportatorii auto, la companiile din sectorul energetic, din sectorul construcțiilor și din industria materialelor de construcții.


De curiozitate, m-am uitat pe statisticile Inspecției Muncii și am rămas șocat. În perioada 2013 - 2016, la nivel național, au fost înregistrate 18.465 victime ale accidentelor de muncă, mai multe decât populația orașului Cernavodă. Dintre acestea, 17.275 de accidentați au fost cu incapacitate temporară de muncă, iar 1.190 au decedat în urma accidentării. În cele 141 de accidente colective, au fost 672 de victime, din care 71 accidentați mortal.


La nivel național, numărul accidentaților la locul de muncă este în continuă creștere, fapt ce demostrează că activitatea de prevenire a accidentelor a slăbit, în loc să se intensifice. Dacă în 2013 s-au accidentat 4.319 lucrători, în 2016 numărul accidentaților era cu 14,86% mai mare, ajungând la 4.961 persoane.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Aprilie 2017
Stire din Economie : Colocviile constructorilor de nave
Pagina a fost generata in 0.2975 secunde