Mai are căutare mărţişorul? Simbolul primăverii poate aduce bani frumoşi comercianţilor

1715

Articole de la același autor

Considerat simbolul primăverii alături de ghiocel, mărţişorul ne bucură de fiecare dată când îl primim. Anul trecut şi anul acesta a trecut şi el prin vremuri grele, vânzările scăzând dramatic. Totuşi micii artizani şi comercianţii ambulanţi nu lasă tradiţia să piară şi stau în stradă pentru câţiva bănuţi.

Pieţele sunt pline de vânzători ambulanţi de mărţişoare. Peste tot unde te uiţi, ochiul se bucură de veselul şnur împletit cu roşu şi alb, cu rol de talisman, simbol al renaşterii naturii odată cu venirea primăverii. Anul trecut vânzările au mers foarte prost, ne-a spus Ileana B., comerciant ambulant care vinde mărţişoare de-o viaţă în piaţa Tomis III. Nici anul acesta nu arată prea bine din punct de vedere al vânzărilor, pentru că mulţi copii învaţă de acasă. „N-am dat mai nimic de dimineaţă. Nici nu sunt scumpe. Sunt pentru toate buzunarele. Am şi de 2 lei şi mai scumpe, de 20 de lei, gen broşe, care pot fi oferite doamnelor mai pretenţioase”, a spus Ileana B., comerciant ambulant.



Chiar dacă ministrul Educaţiei a dat liber la mărţişoare, lumea nu se grăbeşte să cumpere. Poate aşteaptă ultima zi să mai scadă preţurile.

Ne-am mutat la Piaţa Brotăcei, unde sunt doi vânzători. Concurenţă ar fi, marfa variată, dar clienţii lipsesc şi aici. Câteva bunicuţe cumpărau pentru familie. „Sunt foarte frumoase, nu pot să las să treacă primăvara şi să nu cumpăr. Am luat pentru noră şi pentru nepoţele. Cumpăr unul şi pentru sora mea”, a spus Maria S., pensionară. O altă doamnă, în baston, îşi alege cu grijă simbolul primăverii, un coşar care aduce noroc. Se caută în portofel şi renunţă a-l cumpăra pentru că nu are bani suficienţi. Costă 15 lei, dar îl roagă pe comercinatul ambulant să i-l păstreze. „Mă duc la doctor şi vreau să-i duc un mărţişor. O să vin mai târziu să-l iau”, ne-a mărturisit Geta C., pensionară.

Pasiunea pentru mărţişoare, moştenită din familie

Vlad T., comerciant ambulant în zona Brotăcei, ne-a povestit că a moştenit pasiunea pentru mărţişoare de la mama sa. „Mama se pregătea din septembrie să confecţioneze mărţişoare. Ne-a învăţat şi pe noi, copiii, să o ajutăm şi am rămas cu dragostea asta pentru mărţişoare. Pe vremea lui Ceauşescu toată familia participa la confecţionarea mărţişoarelor. Avea metraje pe care le apreta cu făină şi apă şi decupa diverse forme din care făcea păpuşi, coşari, flori şi se vindeau foarte bine”, ne-a spus Vlad T. Pentru a putea vinde mărţişoare ai nevoie de autorizaţie de la primărie care costă 250 de lei, la care se adaugă chiria pe metru pătrat/zi de vânzare.



„Acum nu mai au căutare ca înainte. Tinerii mai rar cumpără mărţişoare sau vor unele mai valoroase. Noi le importăm şi ne-au rămas multe de anul trecut că lumea a fost speriată de COVID-19 şi nu s-au vândut. Mai mult am ieşit să scăpăm de ele, poate că la anul va fi altceva”, a mai zis Vlad.

La final, am tras linie și am constatat că, într-o zi bună, poţi să scoţi şi 1.000 de lei doar din vânzarea mărţişoarelor. Dacă ai şi flori, aranjamente, ghivece sau la cutie poţi obţine un venit bun pentru câteva ore de stat în piaţă.

Perioada mărţişorului nu ţine mult, dar pentru ca tradiţia să meargă mai departe, cumpăraţi pentru prietene, iubite, mame sau bunici un simbol mic, pentru o bucurie mare!





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2997 secunde