Ludovic Orban: Tronsonul de cale ferată Constanța-Curtici va fi gata până în 2023

183
Ludovic Orban: Tronsonul de cale ferată Constanța-Curtici va fi gata până în 2023 - tren-1598119398.jpg

Articole recomandate

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că infrastructura feroviară de pe coridorul pan-european Constanța - Curtici va fi modernizată până la jumătatea anului 2023.


Prezent pe șantierul căii ferate în județul Arad, în zona tunelului de la Bata, parte a tronsonului Curtici-Simeria, premierul a declarat că obiectivul Guvernului "e de a moderniza rețeaua de cale ferată de pe coridorul pan-european Constanța-Curtici cât mai repede posibil", potrivit Agerpres.


"La ora actuală, situația pe diferitele tronsoane este următoarea: până la Predeal, modernizarea este finalizată; pe tronsonul Predeal - Brașov, care este un tronson destul de dificil de realizat, din cauza diferenței de nivel, a complicațiilor terenului (...) este în revizuire studiul de fezabilitate. În continuare, tronsoanele pe care am avut probleme au fost Brașov - Apața, Apața - Cața și Cața - Sighișoara, dacă nu mă înșel. Pe două dintre ele, după îndelungi contestații și amânări, s-a semnat contractul de proiectare și execuție. De asemenea, pe tronsonul Apața - Cața s-a terminat contestația prin hotărâre judecătorească, așteptăm motivarea și urmează să se semneze contractul", a spus Orban.


Cu privire la tronsoanele dintre Sighișoara și Simeria, premierul a spus că "sunt într-un stadiu foarte avansat de execuție, sunt aproape de finalizare", iar pentru tronsoanele dintre Simeria și Curtici există contractele semnate.


"Obiectivul nostru, sigur, cu excepția tronsonului Predeal - Brașov (...) este ca până la jumătatea anului 2023 să avem toate tronsoanele de cale ferată modernizate, la standarde europene, pentru a permite deplasarea cu o viteză de până la 160 km/h. Avem o serie de alte proiecte, unul care se apropie de faza de licitație de proiectare și execuție este tronsonul Cluj - Episcopia Bihor, în care este necesară modernizarea infrastructurii feroviare și electrificarea", a spus prim-ministrul.


El a dat asigurări că va exista "o finanțare fără precedent pentru modernizarea căii ferate".


"Pentru noi, transportul feroviar este prioritar așa cum este pentru întreaga Uniune Europeană. Transportul feroviar este considerat sigur, rapid, ecologic și dezvoltarea transportului feroviar reprezintă o prioritate la nivel european", a mai spus premierul.


Premierul Ludovic Orban a mai declarat că Guvernul, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), s-a angajat să construiască 3.000 de kilometri de autostradă și drumuri expres.


"Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în baza programului nostru de relansare economică și investiții, va avea proiecte extrem de mari. Noi ne-am angajat să construim aproape 3.000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, investiții importante", a afirmat Orban.


El a precizat că fondurile pentru investiții vor alocate din bugetul Uniunii Europene în exercițiul financiar 2021- 2027 și din Programul de Reziliență și Recuperare. Bugetul total alocat României va fi de 80 de miliarde de euro.


Sursa: stirileprotv.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.623 secunde