Loteria bonurilor fiscale. Care sunt câștigătoare

342
Loteria bonurilor fiscale.  Care sunt câștigătoare - loteriabonurilorfiscale-1534775305.jpg

Articole recomandate

Bonurile fiscale emise în data de 23 iulie 2018, cu o valoare de 146 lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

La această extragere participă bonurile fiscale emise în perioada 1 - 31 iulie 2018. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. Loteria Română (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8048 secunde