Legumicultorii, pomicultorii şi viticultorii vor primi sprijin de la UE

Sâmbătă, 09 Octombrie 2021, 19:57
726
Comisia Europeană (CE) a adoptat, în această săptămână, un set de măsuri excepţionale de sprijin pentru sectoarele vitivinicol, fructe şi legume, în contextul dificultăţilor fără precedent create de pandemia de COVID-19. Măsurile de sprijin includ şi dezastrele naturale.



Potrivit reprezentanţilor CE, măsurile de sprijin pentru sectorul vitivinicol adoptate în data de 6 octombrie, includ un sprijin mai mare pentru instrumentele de gestionare a riscurilor, cum sunt asigurarea recoltelor şi fondurile mutuale, şi prelungirea, până la 15 octombrie 2022, a măsurilor de flexibilitate aflate deja în vigoare. Pentru sectorul fructelor şi legumelor, sprijinul acordat organizaţiilor de producători, calculat de obicei pe baza valorii producţiei va fi compensat astfel încât să nu fie mai mic de 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior. „Condiţiile meteorologice extreme de anul acesta, cu îngheţuri puternice de primăvară, inundaţii şi valuri de căldură, au fost deosebit de dificile pentru sectorul vitivinicol şi sectorul fructelor şi legumelor. Această situaţie vine după un an 2020 deja complicat din cauza crizei provocate de coronavirus. Măsurile în discuţie atât de necesare, care vin în completarea celor deja propuse în 2020 şi prelungite în 2021, îi vor ajuta pe producătorii din întreaga UE în aceste vremuri grele”, a declarat comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Sectorul vitivinicol va beneficia de măsuri excepţionale

Ţările UE îşi pot modifica, în continuare, programele naţionale de sprijin în orice moment, lucru care de obicei se poate face doar de două ori pe an. În ceea ce priveşte activităţile de promovare şi informare, restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, recoltarea înainte de coacere şi investiţiile, posibilitatea de a acorda o contribuţie mai mare din bugetul UE se prelungeşte până la 15 octombrie 2022. Contribuţia din bugetul UE la asigurarea recoltelor a fost majorată de la 70 % la 80 %, până la 15 octombrie 2022. De asemenea, UE a dublat pentru acoperirea costurilor de înfiinţare a fondurilor mutuale.



În două luni, sprijinul COVID ar trebui să fie acordat fermierilor

Organizaţiile de producători din sectorul fructelor şi legumelor vor primi un sprijin UE de cel puţin 85 % din nivelul sprijinului din anul anterior, chiar dacă valoarea producţiei pentru anul în curs este mai mică. Însă, dacă producătorii dovedesc că au luat măsuri preventive împotriva cauzei de reducerea a producţiei, valoarea producţiei utilizată pentru sprijin va fi identică cu cea din anul anterior, au transmis reprezentanţii CE printr-un comunicat. Din cauza dificultăţilor fără precedent create de pandemia de COVID-19, a fost adoptat un prim pachet de măsuri în mai 2020. În completarea acestui pachet a venit un al doilea pachet destinat sectorului vitivinicol, adoptat în iulie 2020. În cadrul acestuia, au fost adoptate un set de măsuri sub forma unor acte de punere în aplicare. Cât priveşte actele delegate, acestea vor trebui să treacă printr-un proces de examinare în Parlamentul European şi Consiliu, cu o durată de două luni.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3695 secunde