Legile pentru HoReCa au fost promulgate de Klaus Iohannis

Sâmbătă, 12 Iunie 2021, 20:31
300
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat recent cele două legi mult aşteptate de industria ospitalităţii. Este vorba despre Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului care stabilesc măsuri de sprijinire a întreprinderilor din domeniul turismului, în contextul pandemiei de COVID-19. Prin aceste acte normative se acordă sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată de pandemia de coronavirus.

Din grantul acordat, beneficiarii pot achita obligaţii fiscale şi alte creanţe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat şi până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăţi. Schema de ajutor de stat va ajunge la aproximativ 74.000 de beneficiari care au obligaţia să menţină activitatea pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni sau 12 luni de la data primei plăţi. 



Pagina a fost generata in 0.2668 secunde