Juniorii "Portului" au protestat în fața Gării Maritime

580
Juniorii

Articole de la același autor

Sindicatele continuă acțiunile de protest împotriva măsurilor luate de conducerea Companiei Administrația Porturilor Maritime Constanța. Ieri, la mitingul organizat în fața Gării Maritime, alături de sindicaliști au participat copiii și juniorii Clubului Sportiv "Portul".
Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, a declarat că prezența tinerilor se datorează șicanelor la care este supus clubul, de către conducerea CNAPMC: întreruperea furnizării utilităților la baza sportivă "Portul", în timpul iernii, urmată de blocarea accesului sportivilor în bază.
"Din 1960 și până astăzi, sportul portuar nu s-a mai confruntat cu așa ceva. Nimeni până la directorul general Andrei Popa nu le-a interzis sportivilor care reprezintă portul Constanța să folosească baza sportivă. În prezent, ei sunt nevoiți să se antreneze în Eforie" - a declarat liderul de sindicat.
Tinerii sportivi au scandat: "Domnu´ Popa, nu uita, Portul nu-i echipa ta!", "Deschide-ne porțile!" "Demisia, demisia!"
Marin Stoean, liderul Sindicatului CNAPMC a explicat presei că baza sportivă a fost concesionată Federației Naționale a Sindicatelor Portuare, de către administrația portuară, până în 2020. Conform unui protocol, dar și unei decizii recente a justiției, CNAPMC are obligația să-i furnizeze bazei sportive toate utilitățile: apă, curent electric, gaze. Stoean afirmă că, în prezent, printr-o dispoziție a conducerii companiei, "în baza sportivă au acces numai angajații CNAPMC și doar în interes de serviciu."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5098 secunde