Jumătate din angajații Ford Craiova se întorc luni la muncă

117
Jumătate din angajații Ford Craiova se întorc luni la muncă - ford-1588575356.jpg

Articole recomandate

Producătorul american de autoturisme reia luni activitatea în fabrica de autoturisme de la Craiova. Aproximativ 3.000 de oameni se vor întoarce la muncă.


Activitatea în fabrica de autoturisme de la Craiova va fi reluată etapizat. Primii care revin la lucru sunt angajații din secțiile Producție Vehicule și Producție Motoare. Aceștia vor lucra într-un singur schimb, în condiții speciale, anunță reprezentanții producătorului american de autoturisme.


Angajații vor ajunge la fabrică cu 20 de autobuze puse la dispoziție de companie, iar la intrare vor completa, zilnic, un formular de autoevaluare a sănătății.


Purtarea măștii este obligatorie.


La principalele porți de acces au fost montate 14 termo scannere, iar în uzină au fost puse separatoare din pexiglas, scrie digi24.ro.


Potrivit reprezentanților Ford, reluarea integrală a activității se va face în funcție de situația epidemiologică, de măsurile impuse de autoritățile din România, disponibilitatea furnizorilor și cererea de pe piață. Până atunci, aproximativ 3.200 de salariați vor rămâne în șomaj tehnic.


Ford a închis fabrica de la Craiova în data de 19 martie din cauza epidemiei de coronavirus. În uzină lucrează aproximativ 6.200 de oameni.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0983 secunde