Informații de ULTIMĂ ORĂ despre schimburile de echipaj. Declarații SLN

4714
Informații de ULTIMĂ ORĂ despre schimburile de echipaj. Declarații SLN - incepschimburiledeechipaj-1587628358.jpg

Articole de la același autor

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) a dat publicității următorul comunicat:

"În situația fără precedent a declarării pandemiei Covid-19 la nivel mondial, majoritatea operatorilor de nave au suspendat schimburile de echipaje din cauze obiective (granițe închise, zboruri suspendate). Imediat au urmat negocierile purtate de ITF și ISF (International Shipowners Federation, reprezentanții angajatorilor) adoptându-se măsura de prelungire a contractelor de munca cu 30 de zile.

Multe sindicate (norvegiene, germane, etc.) care au încheiat contracte colective de muncă cu armatori ce activează în zona turismului maritim au adoptat un plan de urgență de reducere a salariilor și posturilor pe nave în vedere că întreaga industrie este închisă acum.

ITF a adoptat în forumul de negociere IBF proceduri, situații care se pot întâlni la bordul navelor acoperite de contracte ITF din cauza pandemiei Covid-19, proceduri care stau la baza soluționării litigiilor de către sindicate, pentru navele care sunt în listele din contractele colective de muncă negociate.

Sindicatul Liber al Navigatorilor s-a implicat pentru ca România să recunoască statutul de "lucrător cheie", fapt întâmplat în Ordonanța Militara nr 9.

SLN a achiziționat de asemenea, în parteneriat cu Histria, un aparat tip PCR CFX96 Touch Real-Time și 3.000 de teste pentru testare Covid-19, aparat donat deja Spitalului Clinic Județean de Urgența Constanța. Pe lângă corpul sanitar și comunitatea constănțeană care pot accesa în caz de nevoie serviciile de testare ale SCJU Constanța, și navigatorii membri de sindicat pe baza listelor înaintate de SLN vor putea fi testați înainte de plecarea în voiaj.

La nivel global, majoritatea navigatorilor au înțeles imposibilitatea de a se efectua schimburile din cauza suspendării zborurilor în foarte multe țări europene și alte țări importante din lume care, în mare parte, și-au închis chiar și granițele, iar puținii navigatori care s-au putut bucura de repatriere sau de plecare către un loc de munca în acest interval de timp, au trebuit să îndure foarte multe greutăți și perioada de izolare obligatorie.

Având în vedere că după Ordonanța Militară 9 se vehiculează foarte multe informații false, Sindicatul Liber al Navigatorilor reiterează poziția pe care a avut-o încă de la început și anume ca, Ordonanța Militara nr. 9 reglementează statutul personalului navigant maritim și fluvial ca lucrători cu activitate esențială prin recunoașterea Certificatului de Lucrător în Transportul International, reglementează schimburile de echipaje în Romania, dar nu poate excede spațiului național.

O.M. 9 este un pas important și o oportunitate pentru recrutarea și plasarea navigatorilor romani, dar asta nu înseamnă automat că au și început schimburile. Încă mai este de lucru chiar și la noi în țară cu lămuriri și interpretări ale textelor de lege.

Sindicatul Liber al Navigatorilor și Barklav Romania au reușit să obțină aprobarea de zbor pentru prima cursa charter care a plecat din București/Otopeni către Amsterdam în data de 22 aprilie 2020. Cursa organizată de Barklav România a plecat cu navigatori pentru schimb de echipaj la navele SubSea7 aflate în zona.

SLN este în discuții cu Direcția de Sănătate Publică pentru a pune la punct procedura de control la navele din porturile românești care vor să efectueze schimburile de echipaj. Și aici este nevoie de proceduri clare pe care agenții de nave să le poată urma.

La nivel internațional, de aproape două săptămâni, se poartă discuții masive de către ITF, ETF, ISF, IMO, ILO, UE cu operatori aerieni și țări care să permită navigatorilor zborul și staționarea în anumite locații de unde să poată merge la nave pe măsură ce acestea ajung în acele porturi. Armatorii vor deconta costuri mult mai mari cu repatrierile, dar și cu escalele în aeroporturi/porturi HAB pentru schimburile navigatorilor.

Pentru o perioadă de timp care încă nu poate fi clar definită, activitatea schimburilor de echipaje va fi foarte anevoioasa cu eforturi și sacrificii mari din toate părțile.

Ultima categorie deloc de neglijat este formată din navigatorii care sunt în această perioadă acasă. Unii dintre ei trec acum prin perioade foarte grele și nu trebuie uitați. De aceea, SLN susține ca acest blocaj trebuie să se termine rapid începând cu teritoriul Uniunii Europene, iar deblocarea efectuării schimburilor să se extindă rapid în toată lumea. SLN este la un telefon distanță de aceia care chiar au nevoie disperată de ajutor!

Sindicatul Liber al Navigatorilor, prin mijloacele de comunicare puse la dispoziție, primește zilnic zeci de mesaje și apeluri telefonice pe care le gestionează cu toata responsabilitatea în ajutorarea navigatorilor și familiilor lor, în informarea corectă a celor care doresc o astfel de informare, se implică în aplanarea conflictelor care inerent mai apar la nave în această perioadă, acordă susținere navigatorilor pe lângă autoritățile românești, a oferit și oferă sprijin umanitar acolo unde este nevoie.

Suntem alături de aceia care au nevoie de noi pentru a trece această perioadă dificilă împreună, în ideea de solidaritate față de navigatori și familiile acestora" 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4191 secunde