Industria de beauty solicită introducerea legii uceniciei

876
Industria de beauty solicită introducerea legii uceniciei - industriadebeauty2-1619469011.jpg

Articole de la același autor

Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Beauty din România (ANSBR), organizaţia profesioniştilor din sectorul de înfrumuseţare, recent înfiinţată, atrage atenţia Guvernului, că pandemia a adus industria în pragul colapsului, se arată într-un comunicat al asociaţiei.



„Solicităm Ministerului Economiei implementarea de urgenţă a programelor menite să asigure supravieţuirea companiilor şi păstrarea locurilor de muncă din acest sector. De asemenea, acum se simt cel mai bine limitările şi neajunsurile legislaţiei care ne reglementează industria, aşa că dorim modificări substanţiale, care să permită dezvoltarea afacerilor oneste din domeniu. Membrii ANSBR reprezintă profesionişti şi companii care vor să îşi respecte obligaţiile către stat, dar care sunt oprite din dezvoltare de restricţiile impuse în pandemie, fără ca acestea să fie urmate de măsuri compensatorii. În acest timp, se dezvoltă o concurenţă neloială, reprezentată de munca la negru, în spaţii neconforme şi în care niciun venit nu este fiscalizat”, a declarat Cristi Pascu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Specialiştilor în Beauty din România.


Totodată, se doreşte o flexibilizare a condiţiilor de angajare, cu plata contribuţiilor pentru perioada lucrată efectiv de salariat şi nu limitată la un program fix. Introducerea legii uceniciei ar rezolva calificarea şi perfecţionarea specialiştilor din industria de beauty. O altă reglementare solicitată se referă la normele privind curăţarea, sterilizarea şi dezinfecţia în saloanele de înfrumuseţare, care spun reprezentanţii ANSBR sunt mult exagerate şi propun stabilirea unor noi standarde pentru industrie în funcţie de specificul activităţii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3667 secunde