Industria bancară ne așteaptă la cotitură

Guvernatorul Mugur Isărescu susține că industria bancară este la o răscruce istorică, motivul principal fiind erodarea încrederii față de ea. Declarația șefului BNR este doar pe jumătate corectă. Într-adevăr, încrederea în bancheri este la pământ, după ce marea finanță a fost la originea celei mai grave crize economice din istorie.

La mijlocul anului 2008, a devenit dureros de evident pentru toată lumea că sistemul bancar s-a detașat periculos de mult de economia reală, că nu își mai îndeplinește funcțiile pentru care a fost creat. Dintr-o roată motrice a producției și serviciilor, s-a transfor-mat în jucător la bursă și pe piața imobiliară.

Profitul multinaționalelor finan-ciare și câștigurile bancherilor au trecut înaintea bunei funcționări a mecanismelor economice, aspect sesizat de organismele internațio-nale abia după ce răul se produsese.

Când vorbește de răscrucea istorică la care se află industria bancară, Isărescu se gândește la moralitatea bancherilor. El se înșeală sperând că aceștia se vor schimba pe drum, că vor reveni la modelul etic, bazat pe relația umană, de încredere dintre finanțist și client. Dacă a existat un ase-menea comportament vreodată, probabil că a fost specific epocii băncilor mici, de cartier.

Astăzi lumea e dominată de mamuți bancari, de ierarhii și structuri transnaționale golite de sentimente umane, dominate de strategiile de maximizare a profi-turilor prin orice mijloc legal sau la limita legii. În cadrul lor, regulamentele, procedurile și mijloacele informatice limitează tot mai mult contactul direct al bancherului cu clientul. Procesul dezumanizării acestei relații se va adânci în viitor. Deja, elitele bancare discută despre introducerea computerelor care acordă credite. Cardurile cu limită de împrumut pregătesc, de fapt, trecerea la noua metodă. Despre ce etică și încredere mai poate fi vorba? Despre etica mecanismelor bancare, despre încrederea în computere de creditare?

Industria bancară nu se află la răscruce, ci ne așteaptă la cotitură. Grijile sale nu sunt de natură morală, pentru că nu crede în așa ceva. Problema ei este cum să-și maximizeze profiturile pe seama unui sistem aflat în stare critică.

Băncile din România au ajuns să concureze cu societățile imobiliare, magazinele auto și hiper-market-urile. Site-urile lor arată ca un imens talcioc, în care sunt expuse la vânzare garanțiile clienților debitori: unități de producție, hoteluri, pensiuni, blocuri de locuințe, vile, aparta-mente, spații comerciale și birouri, stații de carburanți, utilaje industriale, aparatură medicală, scule și dispozitive, mașini agricole, camioane, autoturisme și multe altele. Funcția de valorificare a garanțiilor a devenit mai importantă decât cea de creditare. Pe acest fond, mulți clienți acuză bancherii de jocuri murdare, pentru a pune mâna pe bunurile scoase la mezat, la prețuri de nimic.

O altă răscruce e determinată de tendința băncilor străine de a-și reduce expunerea în România. Recent, banca centrală a Austriei le-a cerut băncilor austriece ca, la împrumuturile acordate pe piața din România, să se bazeze în cea mai mare parte pe depozitele atrase de pe plan local.

De ce această măsură? Au băncile austriece plasamente mai bune pentru capitalurile lor în țara mamă sau în alte regiuni ale globului? Mă îndoiesc. S-au bătut să intre pe piața românească, au luat banii ieftin, i-au vândut la dobânzi foarte bune și au făcut profit mai mare decât aiurea. Schimbarea de atitudine nu are nicio legătură cu evoluția pieței. Economia românească s-a dovedit stabilă, funcțională, capabilă să asigure profit industriei bancare chiar și în anii de criză profundă.