Incidente și accidente pe mări și oceane

Marţi, 21 Ianuarie 2020
164
În seara zilei de 15 ianuarie 2020, cargoul de mărfuri generale "Zaanborg" a părăsit portul Ravenna (Italia), îndreptându-se spre Pireu (Grecia). La scurt timp după plecare, vasul a lovit platforma de extracție a gazelor naturale "AGIP 1", aflată în larg, la circa 3,5 mile marine de Ravenna. Nava a fost nevoită să revină în port, pentru reparații și cercetări. Platforma nu mai operează, iar amploarea daunelor este încă necunoscută. 


XXX 
În noaptea de 17 ianuarie 2020, în timpul unei manevre în portul Rotterdam, tancul petrolier turcesc "Atlantis Armona" a scăpat de sub control și a lovit trei nave aflate la cheu. Avariile suferite de petrolier nu sunt cunoscute, dar navele lovite au suferit daune superficiale. 


XXX 
Un navigator de pe nava car carrier (pentru transportul autovehiculelor) "Grande Colonia", ancorată în rada portului Valencia, a fost preluat cu elicopterul în dimineața de 18 ianuarie 2020 și transportat la spital. Potrivit presei locale, navigatorul spitalizat este chiar comandantul navei. 


XXX 
Un portcontainer al companiei MSC a lovit o pilotină trasă la cheu, în timpul unei manevre în portul Gioia Tauro (Italia). Accidentul a avut loc pe data de 18 ianuarie 2010. Ambarcațiunea s-a scufundat, dar a fost repede scoasă din apă cu o macara și depusă pe dig. Din fericire, la bordul pilotinei nu fusese nimeni în momentul accidentului.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.194 secunde