Încă o bilă neagră pentru autoritățile românești

180
Încă o bilă neagră pentru autoritățile românești - incaobilaneagra-1564436540.jpg

Articole de la același autor

Comisia Europeană a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României, referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind emisiile, inclusiv de dioxid de sulf, oxizii de azot și praf în aer. Ca urmare a unor plângeri din partea cetățenilor și ONG-urilor, Comisia a constatat că mai multe instalații, inclusiv patru instalații mari de ardere și o fermă mare de porcine, nu dispun de autorizații care să stabilească condiții de funcționare în conformitate cu legislația UE. În absența unei autorizații, conformitatea cu valorile-limită de emisii nu poate fi verificată, iar riscurile pentru mediu nu pot fi evitate în mod eficace. Comisia a aflat, de asemenea, că două instalații mari de ardere care au făcut inițial parte din planul național de tranziție al României, dar care au fost de atunci retrase, nu respectă valorile-limită de emisii aplicabile pentru dioxidul de sulf, oxidul de azot și praf. România are la dispoziție două luni pentru a răspunde la scrisoare. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7756 secunde