Ieşirea Marii Britanii din UE va avea un impact redus asupra economiei României

393
Ieşirea Marii Britanii din UE va avea un impact redus asupra economiei României - 1-1611846966.jpg

Articole recomandate

Ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar va avea un impact redus asupra economiei României, fiind printre cele mai mici din UE, iar accesul firmelor şi al populaţiei la finanţare nu va fi afectat, a declarat, joi, Florian Neagu, director adjunct, Direcţia de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).


El a participat la conferinţa online "Impactul Brexit-ului asupra afacerilor din România", organizată de Financial Intelligence.


"Din analizele noastre, consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE sunt gestionabile, atât pentru economie, cât şi pentru sectorul bancar", a susţinut reprezentantul BNR.


Deşi avem un acord, mai sunt încă multe necunoscute, mai ales legate de implementare, a continuat el.


"Studiile noastre arată că impactul Brexit pentru economia României este modest, poate printre cele mai mici din UE, motivul principal fiind gradul redus de integrare. Nu am reuşit în ultimele decenii pe partea economică să creştem această conexiune, să aducem mai mult capital britanic în ţară", a spus Neagu.


Potrivit acestuia, numărul firmelor cu capital britanic din România este redus, în jur de 3.000 de firme, unele mari sau foarte mari, însă rolul acestor firme în economia românească rămâne modest. Având 1,8% din valoarea adăugată brută pe ansamblul firmelor din ţară, produc 1,6% din ansamblul cifrei de afaceri din economie şi angajează 1,3% din totalul salariaţilor.


"Performanţele acestor firme sunt bune, ceea ce ar putea fi un argument că îşi vor menţine prezenţa în ţară şi poate chiar şi alte firme vor găsi oportunităţi în România mai multe. Rentabilitatea capitalului a fost de 19,5%, cifră mulţumitoare comparativ cu Marea Britanie sau alte ţări. Aşa că procesul Brexit, în final, ar putea aduce mai multe elemente favorabile economiei decât pierderi", consideră responsabilul băncii centrale.


În ceea ce priveşte volumul investiţiilor străine directe în România, soldul este de 2,85 miliarde de euro în decembrie 2019, volumul fiind relativ scăzut, iar Marea Britanie este a noua ţară din UE în acest clasament.


"Partea bună este că România a reuşit să aibă excedent comercial, deci exporturile în Marea Britanie au fost mai mari decât importurile de acolo. Şi nu orice am reuşit să exportăm, ci bunuri şi servicii cu valoare adăugată mare, de exemplu maşini şi echipamente pentru transport, apoi articole manufacturare, ceea ce arată că, pe acest canal al relaţiilor comerciale directe, ieşirea Marii Britanii va aduce o evoluţie nefavorabilă pentru balanţa noastră comercială", a adăugat Neagu.


Firmele implicate în comerţ ar putea gestiona bine o eventuală reducere a fluxului de activitate.


"Din analizele recente, sunt cam 1.400 de firme româneşti care exportă în Marea Britanie. Aceste firme au un rol important în economia românească, însă exporturile în Marea Britanie reprezintă o foarte mică parte, 3%. Concluzia noastră este că consecinţele asupra sănătăţii financiare a acestor firme sunt gestionabile", consideră oficialul BNR.


În ceea ce priveşte impactul Brexit asupra sistemului bancar, el a arătat că acest proces nu va afecta accesul la finanţare.


"Ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar nu va afecta accesul la finanţare al firmelor şi populaţiei din România. În sectorul bancar românesc există o singură instituţie de credit cu capital britanic, iar ponderea acestei băncii în volumul creditării este mai mult decât modest, este sub 0,6%. De asemenea, finanţarea directă, pe care multe companii din România au luat-o direct din Marea Britanie nu este foarte mare, iar jumătate din această finanţare vine pe canalul mamă-fiică, mai puţin influenţat de această schimbare", a subliniat directorul din cadrul BNR.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7505 secunde