Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record

250
Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record - 1440x810cmsv29232ebfac29e5b21b37-1596636266.jpg

Articole recomandate

Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record, pe măsură ce pandemia Covid-19 și restricțiile guvernamentale au prăbușit cererea din partea turiștilor străini, fiind preconizate reduceri suplimentare de personal de aproximativ 38%, potrivit Agerpres.ro.


Potrivit unui sondaj Cushman & Wakefield realizat în parteneriat cu Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), pandemia COVID-19 a avut un impact foarte rapid și drastic asupra sectorului hotelier din România.


Conform sondajului, 64% dintre respondenții din industria hotelieră au resimțit impactul pandemiei instant, din ultima săptămână a lunii februarie, când primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost confirmat. După declararea stării de urgență, în data de 14 martie, numărul hotelierilor afectați a crescut la 98% în a treia săptămână din martie, ajungând la 100% în luna aprilie.


"Pe măsură ce cererea din partea turiștilor străini s-a prăbușit, gradul de ocupare al hotelurilor din România a scăzut rapid atingând un procent cu un singur număr, rezultând într-o scădere semnificativă a veniturilor. Decăderea cererii a dus la pierderi în medie de 25,9 euro pe cameră pe zi în aprilie 2020, indicând un declin de 178% față de aceeași perioadă din anul precedent. Ca urmare a măsurilor guvernamentale de a închide temporar frontierele și de a interzice adunările, marea majoritate a hotelurilor din România au fost închise", se menționează în comunicat.


De altfel, potrivit sondajului, aproximativ 29% din forța de muncă este deja concediată. "Dat fiind faptul că situația nu s-a îmbunătățit în mod semnificativ, este nevoie de un ajutor urgent pentru a evita un impact mai mare asupra forței de muncă în sectorul hotelier. Luând în considerare condițiile actuale ale pieței și sprijinul guvernamental limitat, 80% dintre hotelieri afirmă că afacerea lor nu va putea supraviețui mai mult de 4 luni din punct de vedere financiar", se mai precizează în comunicat.


În pofida faptului că granițele Uniunii Europene s-au redeschis de la 1 iunie, ca urmare a rezultatelor din primul semestru din 2020 sunt preconizate reduceri suplimentare de personal de aproximativ 38%.


"Pe măsură ce hotelurile s-au redeschis și se pregătesc să intre într-o perioadă de revenire, există multă incertitudine cu privire la capacitatea de a beneficia de sprijin din partea Guvernului. Doar 25% dintre hotelieri au o înțelegere clară a modalităților de accesare a sprijinului propus, în timp ce marea majoritate rămâne nemulțumită cu privire la gradul de accesibilitate a măsurilor de sprijin guvernamental. În timp ce în multe alte țări, guvernele au anunțat deja un ajutor specific pentru turism și sectorul hotelier, de exemplu subvenții financiare directe în Republica Cehă, vouchere de călătorie în Polonia și campanii agresive de promovare a turismului intern în Germania, în România, hotelierii au primit un ajutor limitat", se menționează în comunicat.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2164 secunde