Halloween-ul e mai sărbătorit decât Marea Neagră

522
Halloween-ul e mai sărbătorit decât Marea Neagră - panoramaportultomis87-1320089520.jpg

Articole de la același autor

Națiunea noastră îi datorează Mării Negre mai mult decât își închipuie, dar extrem de puțini români știu că ieri a fost ziua ei.
Nu este vina lor că o ignoră. Păcatul aparține în totalitate autorităților, pentru care Marea Neagră este mai degrabă o chestiune birocratică, ceva legat de obligațiile de serviciu.

În 1996, pe 31 octombrie, cele șase state riverane, România, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Georgia și Turcia, au semnat un plan strategic de acțiune pentru salvarea și reabilitarea Mării Negre, una dintre cele mai poluate mări ale lumii. Atunci s-a decis ca Marea Neagră să aibă o zi a ei, internațională, pe 31 octombrie, pentru a încuraja popoarele din zonă să respecte mediul marin, să se îngrijească mai mult de marea lor.
Din păcate, tocmai cei ce au avut inițiativa acestei zile - guvernele celor șase state - uită sistematic de ea. Dacă n-ar exista institutele de cercetări din domeniul științelor naturii și organizațiile de mediu, nimeni nu și-ar aminti de ea. Noroc cu ele că se încăpățânează să organizeze reuniuni științifice, expoziții și concursuri dedicate mării, la care îi invită și pe reprezentanții autorităților.
Din păcate, asemenea manifestări nu au anvergură și de aceea nici nu pot contribui la realizarea scopului acestui eveniment regional: dezvoltarea spiritualității marine, a respectului față de mediul marin. Ele rămân activități de simpozion, într-un cerc închis, departe de conștiința marelui public.
Mi se pare nedrept, față de Marea Neagră, faptul că Valentine’s Day și Halloween-ul sunt mai sărbătorite decât ea. Eu cred că marea noastră, căreia îi datorăm atât de multe, are nevoie de o sărbătoare populară, cu excursii pe litoral, concursuri sportive și de pescuit, petreceri, manifestări artistice și științifice. Agențiile de turism, hotelierii și restaurantele, agenții economici portuari, șantierele navale, companiile petroliere și energetice, comerțul, autoritățile publice din localitățile litoralului, toți cei ce trăiesc direct sau indirect de pe urma Mării Negre ar trebui să adopte această sărbătoare.
Dacă stau și mă gândesc bine, cam toată România ar trebui să o celebreze, căci îi datorează atât de mult. Duceți-vă în hipermarket-urile din București, Brașov, Cluj, Iași ori Timișoara! Veți vedea că sunt pline de mărfuri din China, Japonia, Tailanda, India, Filipine ori Coreea de Sud. Pe unde au intrat în țară, dacă nu pe la Constanța, pe Marea Neagră?
Locurile de muncă ale constructorilor de autostrăzi există datorită Mării Negre, pentru că acestea au ca principal scop să lege portul Constanța de Europa Centrală. Exemplele care susțin pledoaria mea sunt foarte multe.
Sunt convins că Marea Neagă nu va avea parte de o zi internațională autentică, lipsită de formalism, câtă vreme nu va fi privită și ca o zi a fiecăreia dintre cele șase națiuni riverane, ca o zi a fiecărui cetățean. Eu, personal, sunt dator vândut Mării Negre. Totul în existența mea este legat de ea. De aceea ziua ei este și ziua mea.
Ieri, pentru al cincilea an la rând, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, din Constanța, a marcat evenimentul, iar meritul principal îi revine directorului științific dr. Nicolae Papadopol, unul dintre cei mai devotați slujitori ai mării noastre. Simpozionul "Marea Neagră la începuturile mileniului trei" a reunit muzeografi și cercetători științifici, reprezentanți ai Ligii Navale Române, Universității "Ovidius", Centrului de Scafandri Constanța și Direcției Hidrografice Maritime, ai Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră și Comandamentului Flotei Militare. Dintre comunicările prezentate s-au remarcat: "România, țară maritimă cu interese majore la Marea Neagră" (dr. Nicolae Papadopol) și "Starea mediului maritim și a zonei costiere în anul 2010" (dr. ing. Simion Nicolaev și dr. ing. Tania Zaharia).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Ghiozdanul cu știri
Sâmbătă, 29 Octombrie 2011
Stire din Diverse : Halloween Party în Pulse
Pagina a fost generata in 0.5959 secunde