Guvernul dublează numărul avizelor pentru muncitorii străini

101
Guvernul dublează numărul avizelor pentru muncitorii străini - guvernuldubleazanumarulavizelorr-1635964076.jpg

Articole de la același autor

În 2022, numărul muncitorilor străini care vor lucra în România se va dubla, deoarece angajatorii doresc să recruteze cetăţeni străini din afara spaţiului European. În vară, când Guvernul Cîţu a mărit numărul avizelor la 50.000, a arătat că nevoia pe piaţa muncii este de fapt de 160.000 de lucrători. Instituţia competentă cu eliberarea avizelor de angajare este Inspectoratul General pentru Imigrări. În perioada ianuarie - august 2021, 6.518 firme au solicitat eliberarea de adeverinţe privind forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant. În aceeaşi perioadă de referinţă, ianuarie - august 2021, structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă au eliberat adeverinţe pentru 83.338 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forţă de muncă disponibilă, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, când 4.135 firme au solicitat eliberarea de adeverinţe pentru 49.200 de locuri de muncă vacante pentru care nu a existat forţă de muncă disponibilă. Principalele domenii de activitate conform clasificării activităţilor din economia naţională CAEN pentru care s-au eliberat adeverinţe în vederea ocupării locurilor de muncă vacante ce nu au putut fi ocupate deoarece nu a existat forţă de muncă disponibilă, cele mai multe au fost pentru lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, 22.812, restaurante, 5.324, lucrări de construcţii şi proiecte inginereşti, 3.887, transporturi rutiere de mărfuri, 2.408, hoteluri şi alte facilităţi de cazare, 1.772. Ocupaţiile pentru care s-au eliberat cele mai multe adeverinţe au fost pentru muncitori necalificaţi la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet, 9.935, muncitori necalificaţi la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii, 5.113, şi manipulant marfă, 3.162. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6126 secunde