Guvernul a aprobat eşalonarea datoriilor fiscale

434
Guvernul a aprobat eşalonarea datoriilor fiscale - datoriiesalonatesursapsnews-1603463694.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se vor perecepe dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă. Până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor să se decidă cu privire la accesarea facilităţilor fiscale oferite, în funcţie de situaţia fiscală a fiecăruia. Măsura este valabilă pentru toţi contribuabilii indiferent de forma de proprietate. Pentru acordarea eşalonării, contribuabilul trebuie să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. 


Totodată, la cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. De asemenea, trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior; să nu se afle în procedura insolvenţei; să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Eşalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 23 Octombrie 2020
Stire din Economie : Prețul aurului a scăzut cu 0,55%
Pagina a fost generata in 0.7756 secunde