Guvernele care au scris istoria terorismului fiscal românesc

Duminică, 16 Iulie 2017
416
r Câteva lecții exemplare pentru mediul de afaceri

Între anumite limite, taxele, impozitele, sistemul fiscal în ansamblu au un rol pozitiv, contribuind la buna funcționare a economiei și societății. Dar odată ce depășesc pragul suportabilități, încep să aibă efecte perturbatoare și chiar distructive. În acest ultim caz, se poate vorbi despre ceea ce am numit noi "teorism fiscal".

De-a lungul ultimelor două decenii, România a dat mai multe exemple de teroare fiscală. În august 1998, țărăniștii, care se fac vinovați de distrugerea flotei naționale a României, aprobau actul normativ pentru renașterea ei. Ce ironie a sorții! Guvernul Radu Vasile a adoptat OG 116 prin care instituia regimul special pentru activitatea de transport maritim internațional. Ordonanța prevedea scutiri la plata impozitului pe profit, a TVA, a taxelor vamale și accizelor, sprijinul statului în finanțarea construcțiilor de nave în țară sau la achiziționarea lor din import. În schimbul acestor facilități, companiile de navigație achitau o taxă anuală, calculată în funcție de tonajul net și de vechimea navei. Puținele firme de shipping românești rămase în viață, la acea vreme, s-au grăbit să profite de regimul special.

Speranțele privind renașterea flotei naționale au murit rapid, căci, în decembrie 1999, Guvernul Mugur Isărescu a adoptat HG-urile 205 și 207. Aceste acte normative nu numai că desființau facilitățile acordate companiilor de navigație, dar instituiau și dubla lor impozitare, obligându-le să plătească atât taxa anuală pe tonaj, cât și impozitul pe profit. Firesc, companiile de navigație au renunțat la regimul special și, rând pe rând, au dispărut. Astfel, suprataxarea shipping-ului a reușit să spulbere orice speranță privind reconstrucția flotei maritime românești.

La un deceniu de la acele evenimente, stindardul terorismului fiscal a fost preluat de Guvernul Boc. Acesta a rămas în istorie prin introducerea impozitului minim, în anul 2009, la debutul crizei economice. În loc să sprijine agenții economici aflați în dificultate, Guvernul Boc a luat decizia să le dea la cap, obligându-i să plătească atât impozitul pe profit de 16%, cât și un impozit minim (un fel de taxă forfetară). Rezultatul a fost terifiant: peste 150.000 întreprinderi mici și microîntreprinderi au tras obloanele, multe alte firme de toate mărimile și-au redus activitatea, iar zeci de mii de locuri de muncă au fost desființate. Efectele impozitului minim echivalau cu cele ale unui război.

Pe 29 septembrie 2010, Cabinetul Boc a adoptat un pachet legislativ "destinat susținerii mediului de afaceri". Cea mai spectaculoasă măsură era eliminarea impozitului minim, începând cu data de 1 octombrie 2010. Dar răul fusese, deja, făcut.

Guvernul Ponta a scris, la rândul său, pagini memorabile în istoria terorismului fiscal românesc, inventând supra-acciza la carburanți și taxa pe construcțiile speciale, mai cunoscută sub denumirea "taxa pe stâlpi". Aceasta din urmă i-a produs cel mai mare rău economiei naționale, provocând decapitalizarea agenților economici, descurajarea investițiilor și prăbușirea sectorului construcțiilor. Sub presiunea realității și mai ales a mediului de afaceri, Ponta s-a văzut nevoit să renunțe la cele două biruri nocive.

La rândul său, Cabinetul Tudose candidează la un loc în galeria celor care au scris istoria terorismului fiscal românesc. Biletul său de intrare ar fi trebuit să fie o măsură înscrisă peste noapte în programul de guvernare: înlocuirea cotei unice, de 16%, de impozitare a profitului cu o cotă de 1%, 2% sau 3% de impozitare a cifrei de afaceri a firmelor.

Simulările realizate pe datele de bilanț financiar-contabil ale unui număr mare de firme, din cele mai diverse domenii de activitate, au arătat că punerea ei în practică ar echivala cu un cataclism economic: sute de mii de firme de toate mărimile se vor confrunta cu dificultăți de nerezolvat și vor da faliment, capitalul străin și românesc va părăsi țara pentru a se salva, sute de mii de locuri de muncă vor dispărea și, în final, economia se va scufunda într-o criză comparabilă doar cu cea din timpul războaielor mondiale. Din fericire, reacția vehementă a mediului de afaceri și a mass-media a obligat Guvernul Tudose să renunțe la impozitul terorist.

Nu trebuie să avem așteptări din partea politicienilor și a finanțiștilor aflați în solda lor că vor învăța ceva din această istorie. În ultimii 27 de ani ne-au demonstrat că nu le pasă de poporul al cărui nume îl invocă ori de câte ori iau o decizie împotriva lui. Pentru ei, românii sunt cei ce plătesc taxele și impozitele din care se hrănește sistemul. Dacă n-ar avea nevoie de votul lor o dată la patru ani, terorismul fiscal ar fi mai crunt decât pe vremea fanarioților.

În schimb, mediul de afaceri a învățat ceva. De-a lungul anilor a înțeles că doar strângând rândurile, doar organizându-se în asociații patronale și camere de comerț puternice și active, colaborând cu celelalte forțe ale societății, mass-media, sindicatele și societatea civilă, pot bloca acțiunile fiscale distructive ale politicului. 

Pagina a fost generata in 0.3176 secunde