Flota comercială a României, acum 20 de ani. Programul de privatizare rapidă

427
Flota comercială a României, acum 20 de ani. Programul de privatizare rapidă - flota-1545314215.jpg
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

Managerii companiei de navigație Navrom au întocmit un "program de privatizare rapidă", care, în sinteză, constă din:

- vânzarea a 26 de nave;

- divizarea Navrom în 12 societăți care să fie vândute de FPS. În cazul în care nu toate cele 26 nave vor fi vândute, cele ce nu se vor adjudeca pot fi alocate unora dintre aceste societăți;

- în paralel cu divizarea, se va face înregistrarea navelor ca unică societate;

- fiecare societate divizată își va crea propriul program de investiții.

Programul vânzării celor 26 de nave cuprinde un număr de 18 nave a căror durată de serviciu a expirat, conform Legii 15/1984, și un număr de opt nave cu vechime mai mică de 20 de ani.

Pentru cele 18 nave, motivația vânzării constă în vârsta lor înaintată și în faptul că nu sunt acceptate de bănci ca ipotecă pentru a obține credite pentru programul de investiții.

În categoria celor opt nave cu vârsta sub 20 de ani sunt cuprinse:

- nava "Feleac" (cargou de 8.700 tdw), care staționează din 1989. Suma necesară repunerii în funcțiune este echivalentă cu valoarea navei. În aceste condiții, un contract de bare-boat prin care finanțatorul reparației să își recupereze cheltuielile de reparație din chirie este apreciat ca neavantajos pentru Navrom;

- nava "Sucevița" (cargou de 8.700 tdw), care prezintă o situație identică;

- cargoul de 8.700 tdw "Fundulea" și cargoul de 4.800 tdw "Săliște" prezintă motivații identice. Aceste nave au fost retrase cu mari eforturi din contractul de bare-boat cu societatea turcă Kalkavan, împotriva căreia s-a deschis proces, la Londra;

- tancul de bunkeraj "Năvodari", de 1.200 tdw (retras de la Societatea Lever Stoker, împotriva căreia s-a deschis proces), este propus spre vânzare pentru că Navrom nu are ca obiect de activitate de bunkeraj, iar toate încercările de a închiria nava au eșuat;

- cargoul de 15.000 tdw "Mirăslău" este echipat cu două motoare. Necesită investiții majore pentru repunerea în funcțiune, motorul din babord și generatorul pe ax fiind total compromise. Cazierul navei arată că, pentru a fi exploatată în condiții normale și pentru a produce profit, este necesară înlocuirea motoarelor;

- cargourile de 4.800 tdw "Sovata" și "Ștefănești" sunt închiriate, în bare-boat, de către Moldova Shipping, companie a Guvernului Republicii Moldova, care a alocat managementul Societății Oscar.

În ceea ce privește divizarea, managerii Navrom propun ca aceasta să țină cont de structura contractelor în curs cu operatorii de bare-boat. O variantă preliminară a celor 12 diviziuni este următoarea:

- șapte nave care se află în contract la Donau Sea Link, Grup 3 și Mihei Shipping - procent din capital - 2,34%;

- cinci nave de la Euroship și Socib București - 16,059%;

- cinci nave de la Euromar, Duplex Ship Management și Duplex Maritime - 4%;

- patru nave de la Cavara și Hinmar -12,84%;

- șase nave de la H.S.S. - 5,9%;

- patru nave de la N.l. Johnson - 8,52%;

- patru nave de la Oscar, Pontus, Parma Shipping și M/V Fast Trans - 13,29%;

- patru nave de la Taganav și Conav - 3,86%;

- patru nave de la Transnav și Cristianav - 5,32%;

- Navrom ar urma să rămână o diviziune cu 12 nave și un capital de 37,42%;

- Serviciul personal ar urma să devină o societate de crewing, cu 0,01% din capitalul social;

- Serviciul aprovizionare materiale ar deveni a 12-a societate, cu un capital de 0,36%. (2 septembrie 1997)

De ce s-a blocat privatizarea companiei Navrom?

La această dată există două variante de privatizare a companiei de navigație Navrom, a declarat managerul Manea Ghiocel.

Una dintre ele o reprezintă programul de privatizare rapidă, propus de companie, care are în vedere vânzarea a 26 nave și divizarea Navrom în 12 societăți, ce urmează să fie vândute de FPS. Cea de-a doua variantă aparține Ministerului Transporturilor și are în vedere privatizarea în bloc a fiecărei companii, prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni.

Navrom a transmis programul de privatizare la FPS încă din luna aprilie 1997. Acesta l-a aprobat în luna iulie și l-a înaintat Ministerului Transporturilor, care urma să îl avizeze. Fiindcă respectivul minister nu își definitivase încă strategia, procesul de privatizare a fost blocat. Pe data de 1 iu-lie, managerii companiei Navrom au fost invitați la București pentru definitivarea strategiei de privatizare a flotei.

Cât privește vânzarea celor 26 nave, Ghiocel consideră că această acțiune nu a beneficiat de sprijinul sistemului bancar: "S-a creat o adversitate la nivelul băncilor. Fără intervenția lor, nu se poate opera vânzarea navelor. Băncile s-au blocat și nu sprijină eventualii cumpărători. Stau în expectativă".

În plus - spune managerul Navrom - s-a ajuns la o stare de nervozitate în rândul societăților private din shipping. Acestea așteaptă de mult timp apariția normelor metodologice de aplicare a Ordonanței nr. 15/1997, care prevede o serie de facilități la cumpărarea activelor. Ordonanța nr. 37 privind leasing-ul nu aduce nici ea mai multă liniște printre companiile de navigație private, câtă vreme nici în acest caz nu au fost publicate normele de aplicare.

Compania Navrom apreciază că varianta sa de privatizare este optimă, flexibilă, rapidă și îi oferă capitalului autohton șansa de a investi în flota națională. Această soluție a fost îmbrățișată și de Asociația Companiilor de Navigație - afirmă Manea Ghiocel - unii dintre operatorii privați anunțându-se ca potențiali investitori.

La întrebarea dacă varianta de privatizare propusă de Navrom va afecta sau nu locurile de muncă ale navigatorilor, Ghiocel a răspuns că, în mod inevitabil, vânzarea celor 26 nave va determina diminuarea numărului acestora. În schimb, procesul de divizare nu constituie un pericol pentru securitatea locurilor de muncă. (9 septembrie 1997) 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5013 secunde