Flota comercială a României, acum 20 de ani. Bătălie uriașă pentru "cârma" Petromin

431
Flota comercială a României, acum 20 de ani. Bătălie uriașă pentru

Articole de la același autor

În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele publicate în ziarul nostru, la acea vreme.

"Suspendarea contractului de management nu are nicio bază reală"

În data de 26 septembrie 1997, seara târziu, la finalul adunării generale extraordinare a acționarilor din cadrul companiei Petromin, Andrei Caraiani, Constantin Lucaciu și Viorel Stănilă (încă manageri) au declarat următoarele:

- "AGA a hotărât suspendarea contractului de management al echipei noastre, cu aplicare în momentul numirii unui consiliu de administrație sau a unui administrator unic, avizat de FPS București";

- "Referitor la afirmațiile făcute de președintele țării în conferința de presă, noi considerăm că a fost total dezinformat";

- "Reprezentanții AGA nu au putut prezenta motivul suspendării";

- "Am declarat în AGA că nu avem nici cea mai vagă idee despre existența unui dosar penal";

- "Această suspendare nu are nicio bază legală, nici în Legea nr. 31 și nici în Legea nr. 66";

- "Vom reacționa față de această măsură, împuternicim avocatul Petromin să meargă și să ceară lămuriri instanței asupra legalității acestei acțiuni".

Reprezentanții AGA au refuzat să ofere vreo declarație presei. (27 septembrie 1997)

Poprire asiguratorie pe navele companiei Petromin

În ședința publică din 26 septembrie 1997, Tribunalul Constanța a admis cererea companiei de navigație Vega Shipping, instituind, în favoarea acesteia, dreptul de retenție asupra navelor "Petroșani", "Târgu Bujor", "Maramureș", "Rovinari" și "Bumbești", față de CNM Petromin S.A., până la concurența sumei de 911.477,50 dolari, dispusă prin încheierea de poprire asiguratorie.

Hotărârea Tribunalului Constanța este executorie de îndată și fără somație, cu drept de apel în termen de cinci zile de la pronunțare. (29 septembrie 1997)

Disputa privind suspendarea managerilor companiei Petromin

Judecătorul delegat Adriana Pintea a respins înscrierea, în Registrul Comerțului, a hotărârii din data de 26 septembrie a adunării generale a acționarilor companiei de navigație Petromin, hotărâre prin care era suspendat contractul de management al echipei Andrei Caraiani, Viorel Stănilă și Constantin Lucaciu.

Decizia judecătorului delegat a fost luată la cererea unui număr de 50 de acționari ai CNM Petromin, persoane fizice și juridice: Gheorghe Boroș, Ion Rareș Boroș, Constanța Boroș, Laura Blană, S.C. Capital Invest SA, Adrian Tinca, Carmen Stănilă, Eleonora Popescu, Dobrița Ioanei, Gențiana Micauș, Adrian, Florica și Ion Mecu, Lucica și Ion Nicolaescu, Cristei Ioanei, Petre Ana, Oprea și Ecaterina Vârvorea, Marin și Victoria Stoian, Rada Cucurezeanu, Șerban P. Mihăilescu, Tania Scarlat, Ana Bacria, Ion Bărbulescu, Marius Horia Căliminte, Cristina Călințaru, Liliana Caraiani, Iulian Ciocan, Gheorghe Codarcea, Dan Cordoneanu, Ion Creții, Ion David, Sadet Denisleam, Ion Leca, Marin Lupu, Aurica Medvid, Nicolae Mirca, Adrian Moraru, Măricel Naforniță, Tache Niță, Aurel Ontica, Mariana Papadopol, Emili Popa, Elena și Ecaterina Radu, Mitică Rusen și Sofia Săraru.

Cei 50 de acționari și-au motivat acțiunea arătând că AGA din 26 septembrie, la care au luat parte Gheorghe Iagher, Mircea Crețu și Nicolae Băcilă, în calitate de reprezentanți ai FPS București, s-a ținut "cu încălcarea dispozițiilor Legii 31/1990 și în disprețul celor peste 100.000 de acționari ai Petromin, care nici măcar nu au fost înștiințați despre această adunare, iar hotărârea adoptată cu acest prilej este contrară legii și statutului societății".

Ei au arătat că organele de poliție au emis o adresă către FPS prin care acesta era informat despre existența unui dosar penal pe numele lui Andrei Caraiani, chiar a doua zi după discursul președintelui Emil Constantinescu despre corupția din flotă.

"Tot în aceeași zi, FPS hotărăște suspendarea contractului de management în disprețul normelor legale" - se arată în plângerea acționarilor. Ei au subliniat și faptul că procedura de alegere, suspendare și revocare a administratorilor și directorilor nu s-a făcut prin vot secret, așa cum prevede legea.

Respingerea înscrierii hotărârii AGA de către Registrul Comerțului pune FPS-ul într-o situație foarte delicată. La ora actuală, contractul de management dintre Petromin, pe de o parte, Caraiani, Stănilă și Lucaciu, pe de altă parte, nu poate fi considerat suspendat, dar nici în vigoare. Asupra statutului său urmează a se pronunța justiția. De asemenea, fără înscrierea mențiunilor în Registrul Comerțului, Nicolae Băcilă nu poate să-și îndeplinească rolul de administrator unic al companiei, neavând drept de semnătură în bancă și de reprezentare în contractele comerciale. (29 octombrie 1997) 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.469 secunde