Florin Cîțu: "Legea pentru dublarea alocațiilor nu are surse de finanțare"

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2020
100
Legea pentru dublarea alocațiilor nu are surse de finanțare, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care a afirmat totodată că nu i-a recomandat președintelui Klaus Iohannis să o retrimită în Parlament.


"A fost o ordonanță de urgență prin care acestă dublare a fost prorogată până la sfârșitul lunii iulie. Înseamnă că legea va fi implementată de la 1 august. În acest moment, nu există discuții despre altceva. Știți foarte bine că am spus tot timpul că în buget sunt banii alocați, venituri estimate pentru plata tuturor cheltuielilor pe care le-am avut la momentul respectiv, pensii, salarii și orice alte proiecte de investiții etc.", a declarat, sâmbătă, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la un post de televiziune.


"Toți banii sunt acolo. Iarăși, o acuzație, o minciună mizerabilă din partea PSD e că nu sunt bani la buget. Este matematică elementară: știm câți oameni primesc pensii, înmulțim cu pensia medie, totul se calculează și se vede clar că sunt banii în buget. Banii sunt acolo", a adăugat acesta.


Întrebat dacă a discutat cu președintele despre legea care dublează alocațiile în Parlament, el a afirmat că "a discutat despre toate", dar că nu i-a recomandat să o retrimită în Parlament.


"Nu cred că am avut motive la acel moment să o retrimitem. Aveam o lege aprobată în Parlament, nu avea surse de finanțare, acesta era un motiv, dar eu nu i-am făcut această recomandare. (...) Nu trebuie să-i cerem domnului președinte să rezolve problemele Guvernului sau ale unui Parlament iresponsabil. Legea pentru dublarea alocațiilor nu are surse de finanțare", a menționat ministrul de Finanțe.


"Este ok că impactul este mai mic decât în cazul legii pensiilor, dar la legea pensiilor este un lucru criminal, pentru că a trecut o lege prin Parlament fără nicio sursă de finanțare pentru nici un an, nici anul trecut, 8 miliarde lei a fost impactul negativ și a trebuit să facem rost de bani pe ultima sută de metri. Anul acesta, 24 miliarde lei, nu erau banii acolo, a trebuit să facem rost de bani, să găsim resursele pentru a aloca banii pentru pensii. Anul viitor, sunt 58 miliarde lei și va trebui să rezolvăm și acea problemă. Le rezolvăm pe toate", a mai spus acesta.


Florin Cîțu a declarat totodată că nu a supraestimat veniturile la bugetul de stat.


"Nu am supraestimat veniturile, de aceea avem un deficit de 3,6% din PIB. Puteam să facem aceeași șmecherie cum o făceau anul trecut: supraestimam veniturile și veneam cu un deficit de sub 3%, dar apoi era foarte ușor să vedeți în timpul anului că am supraestimat veniturile", a adăugat el.


În ceea ce privește ce se întâmplă în viitor, totul depinde de evoluția economică, a adaugat Cîțu.


În 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea referitoare la alocații.


În 16 ianuarie, Guvernul a amânat dublarea alocațiilor, până la 1 august.



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2238 secunde