Florin Cîţu: Dacă unele companii de stat cresc salariile, acestea sunt din economiile lor
Articole recomandate
Grupul de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor, reuniune în Portul Constanţa
23 Aprilie 2024
Alternativa Techirghiol, din ce în ce mai aproape. Sorin Grindeanu anunță că s-a făcut un pas important
23 Aprilie 2024
Litoralul, Delta Dunării şi staţiunile balneo, pe lista destinaţiilor preferate de români în mini-vacanţa de Paşte
22 Aprilie 2024
Guvernul nu a alocat surse de bani suplimentare la rectificare pentru majorări salariale, iar, dacă totuşi unele companii de stat dau prime sau cresc salariile, acestea sunt posibile din economiile lor, a afirmat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
"La această rectificare nu au fost alocate fonduri suplimentare pentru salarii. Dacă au făcut economii şi au putut să-şi dea, e treaba lor. Vom face un audit la toate companiile de stat cum au fost cheltuiţi banii publici, dar să fie foarte clar, nu sunt fonduri salariale, iar bugetele aprobate anul acesta pentru aceste companii nu sunt cheltuieli suplimentare faţă de cele de salarii, sunt salariile de anul trecut. La rectificare niciuna nu a primit nimeni primit bani pentru creşteri cu cheltuielile salariale" a spus ministrul.
Jurnaliştii i-au arătat că au informaţii confirmate potrivit cărora la companii precum Metrorex, CNAIR sau Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, angajaţii vor primi bani în plus.
"Nu ştiu situaţia. Eu am avut grijă ca la rectificare să nu fie alocate surse suplimentare pentru banii de salarii. Dacă au făcut economii prin restructurare, posibil să-şi dea, este treaba lor şi nu intru peste managementul lor. Dar un lucru este clar, ei nu au primit bani suplimentar", a continuat Cîţu.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020
Vineri, 27 Noiembrie 2020