Finanțare europeană de peste 280 de milioane de euro, pentru proiectele din programul LIFE

129
Finanțare europeană de peste 280 de milioane de euro, pentru proiectele din programul LIFE - finantareeuropeanadepeste280demi-1605638731.jpg

Articole de la același autor

Comisia Europeană a aprobat un pachet de investiții în valoare de peste 280 de milioane euro, din bugetul UE, pentru mai mult de 120 de noi proiecte din cadrul programului LIFE. Această finanțare din partea UE va atrage investiții totale de aproape 590 de milioane euro. Această sumă reprezintă o creștere cu 37% față de anul trecut.

Printre altele, proiectele vor contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european, prin faptul că vor sprijini strategia UE în domeniul biodiversității, Planul de acțiune pentru economia circulară și vor ajuta la redresarea ecologică în urma pandemiei de coronavirus și la transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Dintre noile proiecte, multe sunt proiecte cu caracter transnațional, care implică mai multe state membre.

Aproximativ 220 de milioane euro sunt alocate unei game largi de proiecte ce vizează mediul si eficiența utilizării resurselor, natura și biodiversitatea, guvernanța și informarea în domeniul mediului. Peste 60 de milioane euro sunt destinate sprijinirii unor proiecte ce vizează combaterea efectelor schimbărilor climatice, adaptarea la acestea, precum și guvernanța și informarea în domeniu.

Proiectele LIFE sprijină, de asemenea, reducerea consumului de energie în clădirile noi, în conformitate cu recent lansata Strategie a UE privind valul de renovări ale clădirilor. Fondurile vor fi utilizate pentru elaborarea unei soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon universale și la un preț accesibil, care ar putea reduce consumul de energie în toate clădirile noi cu până la 40%.

Fondurile vor fi direcționate, de asemenea, către proiecte care să împiedice risipa de alimente și să conducă la îmbunătățirea gestionării deșeurilor în conformitate cu noul Plan de acțiune al UE pentru economia circulară.

De asemenea, se alocă resurse financiare pentru numeroase proiecte care vor ajuta industriile mari consumatoare de energie să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5252 secunde