"Fabricăm" super-navigatori pentru export

1068
3

Articole de la același autor

 Companiile de crewing se transformă în centre de instruire pentru echipaje  AB Crewing este prima agenție din România dotată cu simulatoare


Deși nu este cuantificat în vreo statistică oficială, exportul de competențe este probabil cel mai dinamic segment al economiei naționale, din ultimul deceniu. România produce navigatori pentru flota mondială, constructori de nave pentru șantierele navale din Europa, SUA și Asia, personal medical pentru țările occidentale, programatori pentru marile companii de IT ale lumii, ingineri pentru producătorii germani, specialiști pentru platformele petroliere din Marea Nordului și Nigeria și așa mai departe. 


"Fabricarea" și plasarea marinarilor pe piața internațională au devenit o industrie, în care sunt angrenate: Universitatea Maritimă din Constanța, Academia Navală "Mircea cel Bătrân" și Colegiul Maritim - pe segmentul pregătirii profesionale de bază; CERONAV - pe cel al perfecționării pregătirii și al specializării; Autoritatea Navală Română - pe segmentul certificării competențelor; 111 companii de crewing autorizate de către Mi-nisterul Transporturilor - pe cel al recrutării echipajelor. 


Activitatea de plasare a forței de muncă marinărești este dominată de un număr restrâns de agenții, care lucrează în numele unor mari armatori străini. Astăzi, circa o pătrime dintre cele 111 agenții de crewing asigură aproximativ 65% din exportul anual de echipaje românești.  Sub impactul concurenței, al creșterii pretențiilor armatorilor, al schimbărilor survenite în legislația internațională și în flota mondială, marile companii de crewing și-au diversificat serviciile oferite armatorilor. În afara recrutării marinarilor, realizează pregătirea lor, planifi-care, consultanță pentru armatori și navigatori, așa numitul crew - management.
Companii precum AB Crewing, Arpinav, CMA Ships, spre exemplu, organizează, la sediile din Constanța, programe de instruire a navigatorilor. Cu sprijinul armatorilor pentru care lucrează, AB Crewing a devenit o fabrică de competențe. Agenția dispune de un centru mo-dern de pregătire, cu o sală de training, un simulator de punte și altul de mașină, cu echipamente pentru video-conferințe și pentru interviuri online. 


"Înainte de a pleca pe mare, navigatorii recrutați de companie trec printr-un program de pregătire. În fiecare an, instruim circa 1.000 de navigatori pe simulatoare. Suntem singura agenție de crewing din România care are, în dotare, simulatoare" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", managerul resurselor umane, Ion Cazacu.




Cursurile organizate de CERONAV și programele interne de pregătire, realizate de marile agenții de crewing, au asigurat creșterea calității navigatorilor români și a cotei lor de piață, în flota mondială. La sfârșitul anului 2013, ANR avea 32.711 de brevete și certificate de marinar eliberate. Anul tre-cut, au fost activi 11.936 naviga-tori, din care: 8.472 ofițeri și 3.464 nebrevetați. La aceștia se adaugă câteva mii de auxiliari de pe navele de pasageri și ro-ro.


Exportul de navigatori îi aduce României circa 250 de milioane de euro pe an, din salariile acestora, plus alte milioane de euro, din ser-viciile prestate armatorilor străini de către firmele de crewing.


Comentează știrea

George
31 martie 2014
Minciuni in "fabrica"

Sunt niste minciuni, o reclama cu super-navigatori, simulatorul este pentru adunarea prafului de pe el si pentru oamenii de casa a domnului "presedinte"

Marinaru'
31 martie 2014
Unul dintre cei mari spagari

Cazacu Ion,fost sef de echipaj la Navrom,unul dintre ultimii dinozauri ai crewngiului autohton,in anii 2000 cerea cite un salariu inainte de plecare.....rusine,acum cica e fata mare.....

misu
23 mai 2014
-----0000

mincinosi cer spaga iar calitatea navigatorilor trecuti prin simulatorul lor este jalnica asa ca nu va mai laudati cu minciuni

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8727 secunde