Economia României dă semne de redresare. Anul 2021 vine cu riscuri noi și incertitudinile vechi

154
Economia României dă semne de redresare. Anul 2021 vine cu riscuri noi și incertitudinile vechi - fondeconomiaromanieidasemnedered-1611166301.jpg

Articole de la același autor

Cele mai recente date statistice evidențiază o dinamică peste așteptări a activității economice în primele luni din trimestrul IV 2020, se arată într-un raport al consiliului de administrație al BNR.

Astfel, în intervalul octombrie-noiembrie, vânzările cu amănuntul au recuperat integral contracția suferită în primăvară, urcând vizibil peste nivelul atins în februarie 2020 și rămânând în teritoriul pozitiv ca dinamică anuală. În același timp, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească într-un ritm anual de două cifre.

Percepția investitorilor asupra perspectivei economiei românești s-a ameliorat, iar apetitul pentru tranzacționarea pe piața de capital a crescut. Pe acest fond, principalele cotații ale pieței monetare interbancare și-au accelerat descreșterea, iar randamentele titlurilor de stat și-au accentuat mișcarea descendentă. La rândul ei, rata medie a dobânzii la creditele noi a consemnat pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului IV 2020 o nouă scădere în raport cu media trimestrului anterior, coborând în octombrie la minimul ultimilor trei ani.

Diferențialul ratelor dobânzilor de pe piața financiară a contribuit la stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului, în condițiile unei scăderi treptate a acestuia, inclusiv în prima parte a lunii ianuarie 2021.

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să se accentueze în primele două luni ale trimestrului IV 2020 – crecând de la 4,0%, în septembrie, la 4,6%, în luna noiembrie - în condițiile accelerării creșterii creditelor în lei ale societăților nefinanciare, pe fondul programului IMM Invest România și al tendinței generale de scădere a ratelor dobânzilor. Ponderea în totalul creditării a componentei în lei a urcat, în luna noiembrie, la 69,3%, reprezentând un record pentru perioada de după ianuarie 1996.


În noul an, economia românească se confruntă cu o serie de incertitudini și riscuri ce decurg din:

- viitoarea politică fiscal-bugetară, cel puțin până la aprobarea bugetului public pentru 2021;

- liberalizarea, începând cu 1 ianuarie 2021, a pieței energiei electrice pentru consumatorii casnici, cu potențiale implicații asupra dinamicii inflației;

- impactul economic al pandemiei Covid-19 pe plan internațional, până când campaniile de vaccinare își vor arăta efectele.

În anul 2021, consolidarea economiei naționale va fi sprijinită de absorbția fondurilor europene alocate României prin pachetul de redresare economică și prin bugetul multianual agreat la nivelul UE.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021
Stire din Economie : BNR a redus rata dobânzii de referinţă
Vineri, 04 Decembrie 2020
Stire din Economie : Piața monetară, pe scurt
Pagina a fost generata in 1.6162 secunde