Sindicatul Portuar Român UNIREA acuză:

Dreptul constituțional la liberă asociere în sindicate este încălcat de unii angajatori din portul Constanța (I)

Vineri, 27 Noiembrie 2020
336
Constituția României consfințește dreptul de asociere. Articolul 40 (1) din legea fundamentală stipulează următoarele: „Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.”



Iar articolul 306 din Codul Penal apără acest drept constituțional prevăzând următoarele: „Împiedicarea exercițiului dreptului de liberă organizare sau asociere sindicală, în scopurile și în limitele prevăzute de lege, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la trei ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și condiționarea sau constrângerea unei persoane, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuțiilor funcției membrilor aleși în organele de conducere ale sindicatelor.”

Cei mai mulți agenți economici au luat în serios prevederile Constituției și Codului Penal. Există, totuși, numeroase cazuri de încălcare a dreptului de liberă asociere în sindicate ori de subordonare a conducerilor unor sindicate intereselor patronale (așa numitele sindicate galbene).

Silviu Stanciu, președintele Sindicatului Portuar Român UNIREA și al Federației Sindicatelor Trans-Conex a relatat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, cazul lucrătorului portuar Fănel Șerban și al mai multor colegi de muncă, al căror drept constituțional de liberă asociere sindicală a fost îngrădit de angajator.

„Mai mulți salariați ai societății Pilot Agency SRL, care prestează servicii de amarare (legare – dezlegare nave) în portul Constanța, au dorit să adere la o organizație sindicală care să îi reprezinte. La începutul lunii iulie 2020, un număr de 12 salariați s-au înscris în Sindicatul Portuar Român UNIREA, inițiatorul fiind Fănel Șerban. Oamenii au declarat că își doresc negocierea unui contract colectiv de muncă și acordarea drepturilor. La momentul respectiv, au declarat că angajatorul nu le respectă drepturile, că foarte mulți bani îi primesc (în acest sens, a fost pusă la dispoziția ziarului declarația lucrătorului Fănel Șerban privind presupusele practici ilegale din cadrul firmei, pe care ziarul o pune la dispoziția Direcției Generale Antifraudă Fiscală și organelor de cercetare penală) și că se gândesc că mâine-poimâine trebuie să iasă și ei la pensie”, relatează Silviu Stanciu.

Sindicatul i-a înscris pe solicitanți în rândurile sale și a început corespondența cu firma Pilot Agency SRL, cerându-i să îi comunice numărul de angajați. Întrucât angajatorul nu a dat curs solicitărilor repetate, Sindicatul Portuar Român UNIREA a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă.

„La intervenția ITM, Pilot Agency SRL a binevoit să ne transmită numărul salariaților. La scurt timp, Fănel Șerban și un alt coleg ne-au anunțat că angajatorul i-a informat că vor fi disponibilizați, din motive care nu se știau la momentul respectiv. Fănel Șerban avea informații că toți cei ce s-au înscris în sindicat au fost constrânși să se retragă din mișcarea sindicală, căci dacă nu se retrag vor suporta consecințele, vor avea aceeași soartă ca și Fănel Șerban. Acesta depuse cererea de înscriere în sindicat pe 7 iulie, iar pe 31 iulie a primit preavizul de desfacere a contractului de muncă, deși are o vechime de 13 ani în cadrul firmei. Pretextul invocat a fost situația economică a firmei, dar motivul adevărat este faptul că Fănel Șerban a fost inițiatorul înscrierii în sindicat. Alături de el a fost disponibilizat și Dumitru Ștefănescu, cel de-al doilea inițiator. La o săptămână după ce doi au fost îndepărtați din firmă, au venit și ceilalți angajați să se retragă din sindicat. Au cerut număr de înregistrare pe cererile lor, ca să prezinte dovada la firmă. Oamenii au declarat că le este foarte frică, deoarece sunt amenințați că își vor pierde locurile de muncă. Dintre cei doi disponibilizați, Dumitru Ștefănescu a venit la sindicat și ne-a comunicat că a fost amenințat că dacă va da în judecată firma, va avea de suferit. În schimb, Fănel Șerban a rămas ferm pe poziție și, mai mult, a prezentat în scris ce se întâmplă la respectiva firmă”, relatează liderul de sindicat. (Va urma)




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3414 secunde