Dreptatea e un bun costisitor. Zeci de mii de cetățeni se judecă cu statul pentru drepturile lor

Sâmbătă, 27 Februarie 2021, 00:00
239
Legătura dintre instituțiile statului și populație se reduce tot mai mult la banii pe care aceasta din urmă trebuie să-i scoată din buzunar pentru întreținerea unei structuri supraponderale. Dacă n-ar mai primi acasă înștiințarea de plată a impozitelor, unii dintre cetățeni ar evita, toată viața, contactul cu funcționarii publici.

Cel ce pune biruri

Pentru numeroși români, statul este cel care pune biruri noi și le mărește pe cele vechi, care scumpește apa de băut, căldura din case, energia electrică şi gazele, care nu repară carosabilul, conductele de apă și de canalizare, care aprobă ocuparea parcurilor și terenurilor de joacă cu blocuri, benzinării și spălătorii auto.

Când pe conductă vine apa ruginită, coclită și scumpă, când caloriferul rece înghite sute de lei pe lună, când, după o viață de muncă, pensia nu acoperă nici măcar factura la întreținere sau când casa se scufundă cu terenul erodat de ape, omul de pe stradă renunță să mai creadă în teoria statului aflat în slujba cetățeanului. Cine ar mai putea accepta o asemenea demagogie când vede că i se bagă tot mai adânc mâna în buzunar și, în schimb, primește tot mai puțin?

Astăzi, cei ce decid cum vor fi cheltuite bugetele de familie nu mai sunt bărbații și femeile, ci instituțiile administrației centrale și locale. Ele toacă veniturile mizere ale unei populații paupere la ruleta dărilor și scumpirilor, în vreme ce individul de rând este redus la condiția de prea-plecată slugă a statului.

Nu știu cât de aproape sunt democrațiile occidentale de modelul umanist al „contractului social“ dintre cetățean și stat, lansat de Jean Jacques Rousseau în secolul XVIII, dar se poate spune cu certitudine despre contribuabilul american, german sau elvețian că nu este jefuit de administrația de stat, lăsat fără mijloacele de subzistență și batjocorit. N-am auzit ca blocuri întregi de francezi și englezi să se decupleze de la rețeaua de termoficare și de telefonie fixă pentru că nu mai au cu ce-și achita facturile și nici ca norvegienii și olandezii să se calce în picioare la ușile Fiscului.

Falsa teorie

Teoria statului aflat în slujba cetățeanului este contrazisă mai ales de numărul uriaș de procese aflate pe rolul instanțelor. Zeci de mii de români dau în judecată instituțiile statului pentru recalcularea pensiilor, pentru anularea autorizațiilor de construire ilegale, pentru recuperarea drepturilor prevăzute prin contractele colective și individuale de muncă, pentru recuperarea taxelor și impozitelor percepute cu încălcarea legii, pentru gropile de pe șosele în care își rup mașinile, pentru că părinții, soții, soțiile și copiii lor sunt uciși, mutilați sau grav îmbolnăviți de sistemul public de sănătate și pentru multe altele.

De departe, cele mai numeroase sunt procesele dintre pensionari și Casa de Pensii. Această instituție a statului se încăpățânează să încalce prevederile legale, neluând în calcul, la stabilirea pensiilor, toate veniturile incluse în câștigul salarial brut, pentru care angajații și angajatorii au plătit contribuții sociale. Considerându-se nedreptățiți, mii de pensionari dau în judecată Casa de Pensii și mulți dintre ei au câștig de cauză.

Dacă ar fi în slujba cetățenilor din banii cărora trăiește, după primul proces pierdut pe o speță, Casa de Pensii ar trebui să își revizuiască conduita și să rezolve toate celelalte dosare de pensii în spiritul legii și al deciziei instanței de judecată. Dar uite că lucrurile stau exact pe dos!. Instituția continuă să aplice principiul: „Cetățeanul n-are decât să mă dea în judecată! Să mă oblige instanța să respect legea!”

Eterna scuză

Când sunt criticate, condamnate, puse la zid, instituțiile statului recurg la aceeași scuză: „Legile sunt de vină! Sunt confuze și se bat cap în cap. Trăim cu teama de a nu greși, că vine Curtea de Conturi și ne execută. Așa că preferăm să fim date în judecată. Știm că pierdem procesele, dar hotărârea instanței ne absolvă de orice răspundere în fața Curții de Conturi.”

Într-adevăr, cadrul normativ este confuz, dar cine oprește instituțiile statului ca, în baza precedentelor din instanțele de judecată, să facă propuneri de „depanare” a legilor, ordonanțelor și hotărârilor de guvern, de clarificare a modului de aplicare a acestora? Faptul că nu fac nimic în acest sens este dovada că instituțiilor le convine această stare a lucrurilor. Chiar așa, de ce să lucreze ele în slujba cetățenilor? Nu-i mai bine să-i călărească?

Costurile conduitei anti-cetățenești

Conduita anti-cetățenească a instituțiilor statului generează costuri uriașe pentru societate și economia națională. Pentru a rezolva sutele de mii de litigii dintre stat și contribuabili, este nevoie de o armată de judecători, grefieri, avocați și juriști, de sedii pentru instanțele de judecată. Toate acestea înseamnă salarii, onorarii, cheltuieli cu funcționarea instanțelor și a caselor de avocatură.

Pentru cetățeni, dreptatea este un bun costisitor. Petenții pierd sume importante angajând avocați și cheltuiesc un volum mare de timp cu procesele. Mai grav este faptul că stresul provocat de conflictul cu statul le afectează sănătatea.

Pentru rezolvarea miilor de conflicte zilnice dintre stat și cetățeni sunt deturnate uriașe resurse umane, financiare, materiale și de timp de la scopuri productive, în folosul națiunii. Dacă ar fi cuantificate vreodată, cu siguranță că ne-am îngrozi.



Pagina a fost generata in 0.2218 secunde