X
X
Mai multe ştiri online:

Din "Țara lui Moș Crăciun", la Dubai. Unde petrec românii sărbătorile de iarnă

Ştire online publicată Luni, 16 Decembrie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Românii care au decis să-și petreacă sărbătorile de iarnă în țară au optat pentru tradiționalele vacanțe interne, în Maramureș și Bucovina, sau în stațiunile montane, mulți orientându-se către hoteluri care oferă, pe lângă cazare și masă, și alte servicii, precum sesiuni de wellness în salină, băi cu aburi și saune. 


În ceea ce privește destinațiile externe, "Țara lui Moș Crăciun", stațiunile de schi din Bulgaria, Austria, Franța și Elveția, sau destinațiile însorite, precum Thailanda, Egipt și Dubai țin și anul acesta capul de afiș. 


Pentru agenția Paralela 45, una dintre cele mai căutate destinații pentru Crăciun a fost Laponia, cu "Țara lui Moș Crăciun", după cum a declarat, pentru Agerpres, Alin Burcea, CEO al tour-operatorului. 


"Este al patrulea an consecutiv în care avem în ofertă pachete de vacanță în «Țara lui Moș Crăciun», prin operarea, împreună cu Tarom, a unui zbor charter. Turiștii, în special familii cu copii, au ocazia să îi întâlnescă pe Moș Crăciun și pe soția lui, vizitează Santa Park, pescuiesc la copcă și fac safari cu husky, într-un cadru natural unic", a afirmat Burcea. 
Printre destinațiile solicitate de români pentru Revelion se mai află Iordania, Thailanda, Dubai și Antalya, ultima fiind printre cele mai căutate vacanțe în tot timpul anului 2019. 


XXX 
Românii care aleg anul acesta să petreacă vacanța de Crăciun și Revelion în țară preferă hotelurile care oferă, pe lângă cazare și masă, și alte servicii, precum sesiuni de wellness în salină, băi cu aburi, saune, clase de aqua-zumba și aqua-gym sau petreceri tematice la piscină, susțin reprezentanții turoperatorului Christian Tour. 


De asemenea, sunt solicitate și destinațiile "clasice" de sărbători, precum stațiunile de pe Valea Prahovei, zona Rucăr-Bran, Fundata, Moeciu, dar și litoralul românesc. 


Pe de altă parte, românii care au ales destinațiile externe au preferat circuitele culturale în Europa, pachete care includ transport cu autocarul. Un astfel de sejur solicitat de români este "Crăciun în pași de vals la Viena". 


"În privința destinațiilor exotice, anul acesta au fost foarte multe solicitări și, implicit, rezervări, pentru sejururi în Dubai, Thailanda, Caraibe (Republica Dominicană, Cuba și Mexic), mai ales pentru Revelion", spun reprezentanții Christian Tour. 


XXX 
Hotelierii bulgari fac ultimele pregătiri pentru oaspeții români care le vor călca pragul de Revelion 2019 - 2020 și își așteaptă invitații la petrecerile pe care le fac cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Bucate alese, muzică românescă și bulgărească, băuturi tocmai bune să încălzească sufletul în perioada de frig și veselie cât mai multă, acestea sunt doar câteva dintre răsfățurile de care se vor bucura românii care ajung pe litoralul bulgăresc sau în stațiunile montane ale Bulgariei, spun reprezentații IRI Travel. 


Majoritatea hotelurilor deschise la Marea Neagră pe plajele vecinilor de la sud sunt de 4 sau de 5 stele, iar serviciile pe care aceștia le oferă sunt pe măsură.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Politică-Administrație
Vineri, 18 septembrie Foto : Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!" 17130 vizite, 0 comentarii Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!"
Economie
Sambata, 19 septembrie Foto : Domnule Gheorghe Bosînceanu, nu credeam că vei reuși! 2840 vizite, 0 comentarii Domnule Gheorghe Bosînceanu, nu credeam că vei reuși!
Cultură-Educație
Luni, 21 septembrie Foto : Mai mulţi elevi din Constanţa, confirmaţi cu coronavirus. Şcolile îşi schimbă programul 2476 vizite, 0 comentarii Mai mulţi elevi din Constanţa, confirmaţi cu coronavirus. Şcolile îşi schimbă programul
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3776 secunde