Deputaţii decid dacă plafonează tariful la medicamente şi la alimentele de bază

Duminică, 10 Octombrie 2021, 17:29
96
Proiectul de lege pentru plafonarea preţului medicamentelor şi al alimentelor de strictă necesitate, iniţiat anul trecut de PSD, a ajuns în Camera Deputaţilor. Marţi, 12 octombrie, urmează să fie discutat de Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, cameră decizională. Propunerea legislativă are ca scop plafonarea preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate, în contextul pandemiei declanşate de noul coronavirus şi a decretării stării de urgenţă pe întreg teritoriul României. Potrivit expunerii de motive, există o creştere substanţială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piaţă, în condiţiile în care oferta este în limite normale sau chiar mai redusă decât în mod uzual și este necesară plafonarea preţurilor pentru a preveni comportamentele comerciale incorecte sau ilegale şi posibilele creşteri substanţiale de preţuri. Se are în vedere plafonarea preţurilor la raft pentru materialele sanitare, medicamente după cum urmează: la costul de producţie adaosul poate fi de maximum 10% din acest cost, iar pe lanţul de distribuţie adaosul total nu poate depăşi 10% din preţul de vânzare al producătorului. Totodată, se plafonează preţurile la raft ale alimentelor care fac parte din coşul minim de consum prevăzut prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 217/2000.

Pagina a fost generata in 0.2021 secunde