Concluzii Comandament Sezon Estival 2013

De ce în sudul litoralului inspectorii sanitari au găsit cele mai multe probleme

260
2
De ce în sudul litoralului inspectorii sanitari au găsit cele mai multe probleme - saturnmancareautoservire4-1378148507.jpg

Articole de la același autor

Inspectorii sanitari veterinari au spus stop și ei acțiunilor între-prinse vara aceasta pe litoral. Cum sezonul estival 2013 s-a închis, cel puțin oficial, Comandamentul organizat la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, la care au participat și 16 inspectori din țară, și-a oprit și el activitatea. 

Din fericire, vara aceasta pe litoral nu s-au semnalat foarte multe probleme. De la începutul lunii iulie și până la sfârșitul lui august s-a putut vorbi de doar cinci suspiciuni de toxiinfecție alimentară, dintre care numai una s-a confirmat, a precizat directorul DSVSA Constanța, dr. Geronimo Brănescu, cea de la hotelul Minis-terului de Interne din Mamaia.

"Comandamentul Sezon Estival 2013 s-a încheiat cu rezultate mulțumitoare. Un an sigur pentru turiștii care au venit pe litoral, sub aspectul consumului de alimente. Nu un an perfect, dar avem un bilanț pozitiv", a precizat dr. Geronimo Brănescu.

Controale multe, amenzi puține

Deși medicii veterinari din cadrul DSVSA Constanța, împreună cu cei detașați din țară, au efectuat foarte multe controale, peste 2.000 (majoritatea în unități de alimentație publică), totuși situația din teren nu s-a dovedit a fi chiar atât de rea, așa cum s-a constatat în anii precedenți. În consecință, s-au aplicat doar 122 de amenzi, în valoare totală de 94.000 lei. Concluzia? Agenții economici fie și-au învățat lecția din anii precedenți, fie avertismentele date la începutul sezonului estival, foarte multe și ele, și-au făcut efectul și fiecare a remediat ulterior problemele semnalate de inspectorii sanitari.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate de inspectorii sanitari pentru depozitarea necorespun-zătoare a produselor alimentare, mai pe românește agenților economici puțin le păsa cât, cum și unde "aruncau" ingredientele sau alimentele care mai apoi ajungeau în farfuriile clienților. De asemenea, foarte multe amenzi

s-au dat și din cauza faptului că angajații nu aveau sau nu foloseau echipament de protecție, adică le lipseau, de exemplu, banalele mănuși.

Partea interesantă este că nu Mamaia (pe care poate ar fi bănuit-o mulți) este pe primul loc atunci când vine vorba despre nereguli depistate. Directorul DSVSA Constanța a precizat că în zona de sud a litoralului s-au găsit cele mai multe și mari probleme. Există însă, spune acesta, o explicație destul de logică. Acolo avem densitatea cea mai mare de unități sezoniere de alimentație publică, peste 400, unități care răsar ca ciupercile după ploaie, la fiecare început de sezon estival, și care închid apoi, multe definitiv. Pe de altă parte, în Mamaia vorbim despre foarte mulți agenți economici cu tradiție, care deja știu din anii precedenți ce au de făcut. Trăgând linie, numai în Mangalia și stațiunile pe care le administrează s-au aplicat 36 de amenzi din cele 122.

Comentează știrea

Drew Brees Jersey
13 august 2014

Designing Interactions is illustrated with more than 700 images, with color throughout. Drew Brees Jersey

Drew Brees Jersey
15 august 2014

how the needs and desires of people can inspire innovative designs and how prototyping methods are evolving for the design of digital technology. Drew Brees Jersey

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3516 secunde