De 8 Martie, economia locală înflorea. Acum totul e pustiu şi doamnele sunt sărbătorite în familie

1797

Articole de la același autor

Petrecerile de Ziua Femeii erau momente de bucurie pentru reprezentantele sexului frumos şi aduceau încasări bune pentru patronii saloanelor de evenimente şi pentru organizatorii de petreceri. Este al doilea an în care Ziua Femeii nu se organizează, iar patronii de restaurante şi saloane de evenimente au ajuns la fundul sacului.


O dată pe an, de ziua lor, femeile se pregăteau intens pentru o seară de neuitat. Tinere sau mai puţin tinere ardeau de nerăbdare să se distreze la o petrecere dedicată lor. Anul trecut, când ne-am trezit într-o situaţie fără precedent, de criză sanitară, şi anul acesta, când am sperat că totul va reveni la normal, pandemia de coronavirus a tăiat pofta de distracţii şi a băgat în faliment restaurante, pub-uri, saloane de evenimente, dar şi organizatori şi trupe de muzică şi de dans. Cei mai afectaţi sunt patronii de saloane, restaurante şi organizatorii de evenimente, care şi-au închis activităţile. „Pentru restaurantul nostru era cea mai fericită zi, a femeilor care reuşeau să prindă o masă rezervată la noi. Nu a fost zi de 8 Martie să nu avem peste 500 de femei. Am avut şi ani când cererea era atât de mare că făceam şi 7 şi 8 Martie. Participau cam 1.500 de femei. Acum este pustiu. Cum este şi HoReCa este şi oraşul, un oraş trist, pustiu. Oraşul Constanţa trăieşte de pe urma HoReCa. Este un întreg lanţ care trăia de pe urma HoReCa”, ne-a spus Nicu Terzi, patronul unui restaurant din Constanţa.



8 Martie aducea încasări record


De Ziua Femeii, economia locală, şi nu numai, înflorea la propriu. Saloanele de înfrumuseţare nu mai făceau faţă cererilor. În magazine era forfotă mare pentru achiziţionarea ţinutei perfecte pentru petrecerea dedicată femeilor. Era momentul lor de răsfăţ. Pentru 200 de lei, cât costa un bilet la o petrecere tematică, doamnele erau întâmpinate cu băuturi rafinate şi meniuri atent pregătite pentru ele. „Anul acesta suntem închişi, nu avem voie să organizăm nimic. Plătim însă taxe şi impozite care s-au triplat. Personalul care nu a plecat este în şomaj tehnic. Doar bucătarii îi plătim, dar nu cu salariu întreg, să nu-i pierdem”, a adăugat Nicu Terzi. Şi pentru cei cu saloane impunătoare, cu multe locuri, 8 Martie era o seară importantă. „Pe 8 Martie facem un an de zile de când am închis. Am angajaţi pe care îi plătesc de un an de zile, dar încasări deloc. Au fost două luni în şomaj tehnic, dar acum îi plătesc pe motiv că restaurantele sunt deschise, dar nu am suficiente încasări. Sunt restaurant şi nu înţeleg de ce nu pot să dau drumul. Vine 8 Martie, restaurantul e foarte mare, păstrăm distanţa. 30% ar însemna 150 de persoane. Nu se poate, că 8 Martie este trecut la evenimente. Pierderile sunt foarte mari. Am un miliard şi jumătate impozit pe clădire, trebuie să plătesc salarii, facturile vin în fiecare lună, dar încasări nu avem. Aşteptăm să se deblocheze M2, să putem supravieţui”, ne-a spus Miţă Anastase, proprietarul unui salon de evenimente din Mamaia.

Totodată, petrecerile de 8 Martie aduceau câştiguri importante şi pentru taximetrişti, care făceau curse toată seara să ducă reprezentantele sexului frumos acasă. Acum trăim din amintiri şi cu speranţa că într-o zi vom petrece din nou, de 8 Martie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 15 Decembrie 2020
Stire din Economie : HoReCa nu și-a primit banii promiși
Sâmbătă, 05 Decembrie 2020
Stire din Economie : START pentru programul „Electric UP”
Pagina a fost generata in 0.6442 secunde