Cum era organizată munca hamalilor din portul Constanța

491

Articole de la același autor

La sfârșitul secolului XIX, transportul mărfurilor, încărcarea și descărcarea navelor din portul Constanța erau executate de "cete de hamali" - precursorii companiilor de operare portuară și ai docherilor din zilele noastre. 


Profesia și activitatea acestora au fost reglementate, pentru prima oară, de către autoritățile române, pe 12 mai 1882. La acea dată, sub numărul 3.359, a fost înregistrat "Regulamentul pentru serviciul hamalilor în Comuna Constanța" (localitatea avea statut de comună urbană, fiind declarată municipiu abia pe 27 septembrie 1925). 


În ședința din 3 iunie 1982, regulamentul a fost votat de Consiliul Comunei Constanța. Actul normativ prevedea înființarea unui "serviciu de hamali împărțit pe cete", fiecare dintre ele fiind formată din "zece oameni sub conducerea unui șef". 


Conform regulamentului, era obligatoriu ca șefii și hamalii să fie "recunoscuți de Primărie", ceea ce presupunea ca o ceată constituită în numărul stabilit să-i solicite Primăriei, prin șeful ei, permisiunea de a-și exercita profesiunea. Permisiunea era comunicată "Căpităniei de Port și Poliției, împreună cu o listă a hamalilor și a șefilor lor".


Șefii hamalilor răspundeau pentru stricăciunile și pierderile provocate de cetele lor. Comercianții aveau obligația să trateze pentru transportul mărfurilor, direct cu șefii hamalilor. 


Fiecare hamal avea legată la încheietura mâinii o plăcuță pe care erau înscrise un număr, profesiunea și ceata din care făcea parte (echivalentul legitimației de serviciu din zilele noastre). De asemenea, fiecare hamal avea "bilete portative" (un fel de cărți de vizită) în care erau înscrise numărul său, ceata din care făcea parte și tariful de transport. La îmbarcarea sau debarcarea călătorilor de pe nave, hamalul îi dădea pasagerului biletul său, în momentul în care i se încredințau bagajele. În cazul pierderii lor, hamalul era recunoscut pe baza biletului.


Regulamentul cuprindea și câteva prevederi anticoncurențiale. Hamalii aveau dreptul să transporte mărfurile (coloniale, spirtoase, manufactură, galanterie etc.) de la nave până în magaziile agențiilor. După ce hamalii descărcau mărfurile pe cheu, comercianții puteau să le transporte și cu căruțele. Pasagerii aveau dreptul să-și transporte bagajele de la vapor cu oamenii lor.
Tarifele practicate de către hamali erau aprobate de Consiliul Comunei Constanța.


Hamalii erau obligați să dea o mână de ajutor în caz de incendiu, trecând "sub ordinele șefului de pompieri".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3944 secunde