Credite pentru fermieri

211
Credite pentru fermieri - creditefermierii-1530199564.jpg

Articole de la același autor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat convenții cu 16 instituții bancare și non-bancare în vederea eliberării de adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată. Centrele APIA au eliberat, în perioada 21 - 28 iunie, un număr de 66 adeverințe după cum urmează:

- 34 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

- 32 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată finanțate din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR).

Adeverințele se eliberează pentru cei care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și non-bancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, Agenția eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2018 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, și/sau pentru măsuri compensatorii de dezvoltare rurală. De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată pentru plată pentru schemele care fac obiectul convenției, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenției și că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme, îndeplinind condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM se postează pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 31 Mai 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 07 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 0.4348 secunde