Creativitatea și inventivitatea sunt pe moarte, în economia românească

Statisticile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci pun în evidență un fenomen alarmant: creativitatea și inventivitatea sunt din ce în ce mai puțin prezente în rândul românilor, numărul inventatorilor reducându-se dramatic. Iată, dacă în perioada 1981 - 1989, erau acordate între 2.500 și 2.900 de brevete de invenții pe an, începând din 1990, numărul lor s-a redus constant, ajungând, în intervalul 2010 - 2018, la o medie anuală de 378 de brevete. 

Spre comparație, înainte de primul război mondial, în perioada 1907 - 1914, media a fost de 500 de brevete pe an.

La rândul lor, studiile succesive realizate de Institutul Național de Statistică arată că întreprinderile inovatoare dețin o pondere din ce în ce mai mică în economia românească. În perioada 2014 - 2016, acestea mai reprezentau doar 10,2% în totalul unităților economice din România, cu 11,1% mai puțin față de perioada 2010 – 2012. Întreprinderile care au realizat produse ori procese de producție noi au avut, în intervalul 2014 - 2016, o pondere de doar 2,5% în total întreprinderi, iar cele care au creat metode de organizare sau de marketing noi, o pondere de numai 4,8%.

Mișcarea inovatorilor 

Creșterea sau scăderea creativității și inventivității unui popor este determinată de cauze sociale, economice și politice complexe, ne arată istoria națională a ultimei jumătăți de secol. Sunt convins că generațiile mai tinere n-au auzit de celebra "mișcare a inovatorilor" - o amplă campanie de stimulare a creativității și inventivității în întreprinderi, din anii ´80 ai secolului XX. În acea vreme, Nicolae Ceaușescu decisese să fie stopate toate importurile, inclusiv cele tehnologice, și să crească exporturile. Astfel, balanța de plăți a României și bugetul de stat urmau să devină excedentare, permițând achitarea datoriile externe înainte de scadență și dobândirea "independenței față de Occident".

Ca urmare a acestei politici, s-a trecut, pentru prima oară în istoria țării, la tipul de economie autarhică (care își satisface singură toate nevoile). Pentru a asigura materialele, piesele de schimb, echipamentele și instalațiile care până atunci se aduceau din import, li s-a cerut "colectivelor de oameni ai muncii" să își pună creierul la contribuție. Mai mult, pentru a stimula creativitatea maselor au fost acordate, prin lege, stimulente pentru invențiile și inovațiile aplicate în practică, iar în numeroase întreprinderi au fost înființate compartimente specializate, care se ocupau de obținerea brevetelor de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

"Mișcarea inovatorilor" avea un solid suport științific. Institutele de cercetări erau implicate până la gât în găsirea soluțiilor pentru înlocuirea importurilor. Aveau loc conferințe și simpozioane științifice care stimulau schimbul de idei. Literatura științifică și tehnică străină, câtă mai reușea să intre în România, întrucât fondurile pentru achiziții fuseseră tăiate, circula din mână în mână și era copiată. 

În acei ani, în unitățile de producție și în institutele de cercetări au fost realizate o mulțime de produse și tehnologii noi, au fost îmbunătățite ori, pur și simplu, copiate altele deja existente în străinătate, care nu erau protejate în țara noastră. 

Șantierul Naval Constanța era unitatea cu cei mai mulți inventatori și inovatori din județ. Atrași de stimulentele materiale considerabile, mulți tineri și mai vârstnici muncitori, maiștri, tehnicieni și ingineri s-au implicat în "mișcarea inovatorilor". Pentru invențiile aplicate în producție se acorda autorilor o cotă de 50% din beneficiul obținut în primul an și de 25% din beneficiul celui de al doilea an. Apoi, invenția revenea întreprinderii. În cazul retehnologizărilor, stimulentele nu puteau depăși trei salarii de cercetător principal. 

Ce e de făcut?

Cum se explică apetitul scăzut pentru inovare în economia românească de astăzi? În primul rând este vorba de lipsa de viziune și interesul mic pentru creativitate și inovare al celor ce dețin companiile: statul român și acționarii privați. Câtă vreme aceștia nu fac din inovare, cercetare și dezvoltare un obiectiv economic, unitățile lor se vor mulțumi să se scufunde în rutină. 

Mai mult, asistăm la o scădere continuă a calității forței de muncă. De vină este nu doar criza prelungită a sistemului de învățământ, ci și faptul că în cele mai multe unități economice nu există nicio preocupare pentru creșterea pregătirii profesionale a lucrătorilor. 

De asemenea, nivelul scăzut de salarizare din cele mai multe unități economice și lipsa unui sistem de recompensare materială a creativității descurajează orice preocupare inovativă din partea lucrătorilor români.

Inovarea și dezvoltarea în economia românească nu pot fi realizate fără o schimbare de atitudine la nivelul oamenilor de afaceri, a patronatelor. Avem nevoie de o deschidere activă din partea lor spre procesele inovative, de o preocupare constantă pentru stimularea și dezvoltarea forțelor creative din propriile unități.