În primele opt luni ale anului 2020

Constănțenii au deschis mai puține afaceri și au avut mai multe insolvențe

165

Articole de la același autor

Climatul de nesiguranță generat de pandemia Covid-19 face mai mult rău afacerilor decât recesiunea însăși. Lipsa de predictibilitate pe termen mediu și lung este descurajantă. Să îți deschizi o afacere în aceste condiții este o provocare uriașă pentru toată lumea, mai ales pentru întreprinzătorii începători. Și totuși, chiar dacă mulți și-au pierdut curajul de a se avânta în jungla afacerilor în aceste vremuri grele, se găsesc destui cei ce se încumetă să pornească pe acest drum.

Nimeni de pe planeta asta nu știe cum va evolua epidemia, cât va dura, câți oameni se vor mai îmbolnăvi de acum încolo și câți vor muri. Ecuația pandemiei are mult prea multe necunoscute și nimeni n-a reușit, încă, să o rezolve.

Dar ceea ce se știe, fără să fie nevoie de vreun studiu științific, este faptul că recesiunea economică va însoți criza Covid-19 ca o umbră, pe toată durata ei, timp în care comportamentul economic al populației (inclusiv spiritul întreprinzător) va suferi schimbări esențiale.

Evoluții descurajante

Datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului arată că, în primele opt luni ale anului 2020, s-a produs o reducere substanțială a numărului afacerilor noi. La nivel național au fost înregistrate doar 70.334 de înmatriculări de afaceri noi, cu 17,76% mai puține comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Județul Constanța, cu 2.624 de înmatriculări noi, a înregistrat o diminuare de 28,07%.

O evoluție la fel de descurajantă se înregistrează în rândul întreprinzătorilor debutanți. La data de 31 august 2020, la nivel național, erau înregistrate 47.975 SRL-uri debutant (SRL-D), cu doar 386 mai multe decât la 31 decembrie 2019. Dintre acestea, 40.822 (respectiv 84,88%) erau active. În județul Constanța, la sfârșitul lunii august 2020 erau înregistrate 1.473 SRL-uri debutant, cu doar cinci în plus față de finalul anului 2019.

În cazul firmelor înființate de studenți, situația este mult mai proastă. La 31 august 2020, la nivel național, existau 19.880 astfel de firme, cu doar 24 firme mai multe față de numărul înregistrat la finalul anului 2019. Dintre acestea, numai 9.196 firme (respectiv 46.26%) mai erau active. În județul Constanța, numărul firmelor înființate de studenți era de 496, cu doar două în plus față de finalul anului… 2016. În schimb, numărul firmelor studențești active a scăzut la 200 (respectiv 40,32%).

Mai puține insolvențe

Vestea bună este că în intervalul ianuarie - august 2020 a avut loc o reducere semnificativă a numărului insolvențelor. La nivel național, au intrat în insolvență doar 3.576 de firme, cu 10,11% mai puține decât în aceeași perioadă din anul anterior. În schimb, situația s-a înrăutățit în județul Constanța, unde au intrat în insolvență 212 firme, cu 7,07% mai multe decât în ianuarie - august 2019.

Pe de altă parte, procesul de curățare a mediului de afaceri de „uscături” s-a temperat. În ianuarie - august 2020 au fost înregistrate 32,225 radieri de agenți economici, cu 59,03% mai puține față de aceeași perioadă a anului 2019. În județul Constanța au fost 1.428 radieri, în scădere cu 35,47% față de ianuarie - august 2019.

La rândul lor, dizolvările de agenți economici s-au diminuat cu 23,70%, la nivel național, fiind înregistrate 17.032 cazuri. În județul Constanța au fost consemnate 840 dizolvări, în scădere cu 23,71%.

Crește numărul firmelor active

Numărul agenților economici activi din punct de vedere juridic, raportat de Registrul Comerțului la 31 august 2020, a crescut cu 4,15%, față de cel de la sfârșitul lunii august 2019, ajungând la 1.404.916. Dintre aceștia, 388.905 sunt persoane fizice autorizate, iar 1.016.011 sunt persoane juridice. În județul Constanța, erau înregistrați, la 31 august 2020, un număr de 51.783 agenți economici activi, în creștere cu 3,21%, din care 11.005 persoane fizice autorizate și 40.778 persoane juridice.

Desigur, situația juridică a agentului economic este una și starea sa comercială este alta. Un număr mare de entități ce figurează ca fiind active juridic sunt inactive din punct de vedere comercial sau au afaceri sporadice.

Investițiile străine bat pasul pe loc

Climatul economic nu se dovedește prea atractiv nici pentru investițiile străine. La sfârșitul lunii august 2020, erau înregistrate 229.387 societăți cu participare străină la capitalul social, cu doar 1,1% mai multe decât la 31 decembrie 2019. Valoarea totală a capitalului social subscris s-a majorat cu doar 0,8%, fiind cu puțin peste 49,002 miliarde de euro. Pe primul loc după valoarea capitalului social se situează Olanda, cu 5.484 societăți și un capital de 9,462 miliarde euro. Este urmată de: Austria – 7.839 firme și 4,984 miliarde euro; Germania – 23.402 firme și 5,011 miliarde euro; Cipru – 6.190 firme și 4,644 miliarde euro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 21 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 21 Septembrie 2020
Stire din Economie : Informații financiare, pe scurt
Vineri, 18 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.6026 secunde